-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:52
No menu items!

Manevre militare de anvergură în Letonia

spot_img

Sunt implicați peste 2.100 de militari din Letonia, Marea Britanie, Grecia, Norvegia, SUA și Estonia

manevre militare

Exerciții militare de amploare au început luni în Letonia – „Silver Arrow 2014” – în care sunt implicați peste 2.100 de militari din Letonia, Marea Britanie, Grecia, Norvegia, SUA și Estonia, potrivit unui comunicat al serviciului de presă al Ministerului leton al Apărării, citat de ITAR-TASS.

 La ceremonia oficială de inaugurare a manevrelor, desfășurată pe poligonul Adazi, au participat ministrul leton al apărării Raimonds Vejonis și comandantul forțelor armatei naționale, Raimonds Graube.

Din aplicațiile anuale la nivel național, Silver Arrow s-au transformat în manevre internaționale în cadrul cărora vom realiza planuri elaborate în timpul exercițiilor militare ale NATO de anul trecut — Steadfast Jazz — la baza Adazi

Col. Martin Liberts,

comandantul-șef al actualelor manevre

Exercițiile sunt efectuate în scopul de a îmbunătăți cooperarea dintre forțele armate și a pregăti unitățile pentru a participa la acțiuni militare convenționale. Faza activă a aplicațiilor este prevăzută pentru perioada 3-5 octombrie, urmând ca manevrele să se încheie la 6 octombrie, potrivit acestuia.

C.A.