1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:48
No menu items!

Mamele primesc 1.500 de lei, dacă se întorc la muncă în primul an al copilului. Perioada în care se poate cere suplimentul, dublată

spot_img

Dublarea perioadei în care se poate cere suplimentul de reinserţie profesională, de 1.500 de lei/lună, a fost aprobată în Comisia de muncă și protecție socială a Camerei Deputaților.

Președinta comisie, Oana Țoiu (USR), inițiatoare a amendamentului, a anunțat, joi, că stimulentul de inserţie se acordă unuia dintre părinţi dacă se întoarce la locul de muncă înainte de împlinirea copilului a vârstei de 12 luni, fiind o perioadă dublă faţă de cea iniţial prevăzută de OUG 26/2021.

„Dublarea perioadei de eligibilitate, de la 6 la 12 luni, lasă părinţilor opţiuni fie de mai mult timp alături de bebeluşi, fie de întoarcere la locul de muncă acum şi dacă nu se încadraseră în intervalul prevăzut iniţial. Acum se pot întoarce oricând în primul an. Am primit aceste cerinţe atât de la mame, care simţeau o presiune mare de a se întoarce în primele şase luni fără ca ele sau bebeluşul să fie pregătiţi şi fără să aibă acum, mai ales în pandemie, opţiuni de îngrijire, cât şi de la angajatori. Dat fiind că stimulentul înlocuieşte opţional beneficiile de concediu de creştere a copilului, care variază între 1.250 de lei şi 8.500 de lei, având o medie de 2.403 lei (în luna august 2021) şi ţinând cont că la locul de muncă persoana respectivă contribuie şi către sistemul de taxe, preconizăm că dublarea intervalului poate avea un impact pozitiv în bugetul de stat”, a transmis Oana Țoiu.

Luna trecută, au beneficiat de indemnizaţia pentru creşterea copilului 175.820 de persoane (în scădere cu 2.217 beneficiari faţă de luna ianuarie 2021), iar de stimulentul de inserţie pentru creşterea copilului 82.339 de persoane (în scădere cu 1.339 de lei faţă de luna ianuarie 2021), conform datelor ANPIS.

Celelalte prevederi ale legii rămân neschimbate. Părinţii care optează pentru întoarcerea la locul de muncă după primele 12 luni ale copilului păstrează dreptul la stimulentul de inserţie de 650 de lei pe lună.

În cazul copilului cu dizabilităţi, perioada de eligibilitate pentru stimulentul de inserţie de 1.500 de lei/lună se încadrează în primii doi ani.

Raportul de aprobare al OUG26/2021 urmează să fie supus votului în plenul Camerei Deputaţilor, Cameră decizională. Acestea vor intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

                                                                                                               Adina Silav