1 C
București
vineri, 27 decembrie 2024 - 21:54
No menu items!

Mamele care au realizat stagiul minim de cotizare ar putea ieși mai devreme la pensie

spot_img

Parlamentarii propun, într-un proiect depus la Parlament, reducerea vârstei standard de pensionare de la un an până la trei ani şi jumătate pentru femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani.

Iniţiativa legislativă modifică în acest sens Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii.

Potrivit proiectului, femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare astfel: pentru un copil – cu un an, pentru 2 copii – 1 an şi 6 luni, pentru 3 copii – 2 ani, pentru 4 copii – 2 ani şi 6 luni, pentru 5 copii – 3 ani, iar pentru 6 copii sau mai mulţi – 3 ani şi 6 luni.

Semnatarii actului normativ susţin că rezultatele provizorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor runda 2021 arată o populaţie rezidentă a ţării de 19.053.815 persoane, în scădere cu 1.067.800 locuitori faţă de recensământul precedent din octombrie 2011. Conform iniţiatorilor, legea în vigoare prevede o facilitate pentru mame şi anume o reducere a vârstei standard de pensionare în cazul în care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv.

„Propunem ca de reducerea vârstei standard de pensionare (…) să beneficieze femeile care au realizat stagiul minim de cotizare, deoarece aceasta reprezintă perioada minimă de timp prevăzută de prezenta lege în care asiguraţii au realizat stagiu de cotizare contributiv pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă. (…) Suplimentar, propunem modificarea numărului de ani/luni pentru reducerea vârstei standard de pensionare, acestea fiind majorate cu 6 luni. Măsura nu are impact bugetar pe termen scurt, dar are impact pozitiv asupra dinamicii demografice a României”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, apoi a Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

                                                                                                                 Adina Silav