4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:41
No menu items!

Mama gemenilor căzuți de la etajul 10 scapă de închisoare. A fost condamnată la 3 ani cu suspendare

spot_img

Mama gemenilor care au murit în luna august a anului trecut după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploiești a fost condamnată, joi, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Decizia nu este definitivă.

Conform hotărârii postate pe portalului instanţelor de judecată, Judecătoria Ploieşti a condamnat-o pe Vizu Andreea Violeta la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de cinci ani.

De asemenea, instanţa interzice inculpatei exercitarea mai multor drepturi, inclusiv cel de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, părinteşti şi de a fi tutore sau curator, pe o perioadă de 5 ani.

Totodată, impune acesteia să frecventeze trei programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Prahova sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

Judecătoria menţine măsura obligării la tratament medical cu privire la Vizu Andreea Violeta până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

Anterior, Judecătoria Ploieşti a admis o acţiune introdusă de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova care a solicitat în instanţă decăderea din drepturile părinteşti a femeii care mai are un băieţel în vârstă de circa şase ani.

Astfel, instanţa a dispus decăderea în totalitate din exerciţiul drepturilor părinteşti, iar drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de minor şi bunurile sale se vor exercita de către tatăl copilului.

Cei doi copii gemeni, în vârstă de 2 ani, au căzut de la etajul al zecelea al unui bloc din municipiul Ploieşti în seara zilei de 11 august 2021. Ei au căzut pe trotuar şi, deşi paramedicii au încercat să-i resusciteze, au decedat. Primele informaţii indicau că, în momentul producerii accidentului, mama copiilor se afla în altă cameră.

Femeia a recunoscut că și-a lăsat copiii nesupravegheați pentru a putea sta pe reţeaua de socializare, însă nu s-a considerat vinovată de tragedie.

                                                                                                                  Adina Silav