-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:54
No menu items!

Mama fetei de 12 ani ucisă în București, adusă în România. Susține că este complet nevinovată: „Am auzit că au găsit-o moartă la mine în pat”

spot_img

Mama fetei de 12 ani al cărei cadavru a fost găsit în lada unei canapele, într-un apartament din Sectorul 4, a ajuns în ţară şi este audiată la Serviciul Omoruri din Capitală. Femeia susţine că singurul vinovat de moartea fiicei sale este concubinul său.

Femeia a fost repatriată din Spania și aseară a intrat în țară cu autocarul, pe la Vama Nădlac. De acolo a fost preluată de polițiști și adusă în București.

Ea a susţinut că este nevinovată şi că nu are nicio legătură cu moartea copilei.

”Luni seara am auzit că au găsit-o moartă la mine în pat. De aia am venit acasă, că sunt nevinovată”, a declarat femeia la sosirea în ţară.

Întrebată dacă crede că persoana care i-a făcut ceva răi fetiţei este concubinul său, femeia a răspuns afirmativ.

Ea a relatat că ultima oară când a fost la muncă, bărbatul a rămas singur cu fetiţa spunând că o duce acasă, însă bagajele copilului au rămas în locuinţă.

Cercetările în acest caz sunt desfăşurate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri.

Cadavrul fetei a fost găsit, sâmbătă, într-o locuinţă din Sectorul 4.

”La data de 06.06.2023, în baza concluziilor expertizei genetice judiciare efectuate de Institutul Naţional de Criminialistică, s-a stabilit că persoana decedată, găsită într-un sac din plastic în lada canapelei unei locuinţe din mun. Bucureşti, sector 4, este o minoră în vârstă de 12 ani, identificarea având loc prin compararea profilului genetic al cadavrului cu profilul genetic al tatălui minorei”, a anunţat marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Fata de 12 ani şi mama sa fuseseră date dispărute în urmă cu mai mult timp, iar cu câteva zile înainte de descoperirea cadavrului informaţia referitoare la dispariţia lor fusese distribuită şi pe reţelele sociale. Fostul soţ al femeii, care este tatăl fetei, a anunţat că nu mai poate lua legătura cu ele.

Bărbatul cu care locuia femeia, Ilie Marcel Șerbuc, considerat principalul suspect, este de negăsit. 

Acesta s-ar afla, acum, în Olanda, iar autoritățile l-au dat deja în urmărire internațională. Polițiștii au aflat că acesta ar fi părăsit țara pe data de 14 aprilie cu destinația Spania și s-a întors în România pe data de 10 mai. Apoi ar fi plecat în Olanda.

Cei care îl cunosc l-au descris ca pe un personaj retras și ascuns. Bărbatul și-ar fi agresat propria mamă în trecut. Iar, în 2014, bărbatul ar fi bătut violent o tânără.

                                                                                                             Adina Silav