2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 13:01
No menu items!

Mailul care îți poate aduce bani dacă îl deschizi. 1,6 milioane de români ar putea să-l primească

spot_img

Rețeaua de socializare LinkedIn și-a anunțat utilizatorii, printr-un mail trimis vineri, 2 septembrie, că trebuie să le dea bani. Nu este vorba despre vreo nouă escrocherie pe Internet, ci rezultatul unui proces intentat companiei care deține site-ul de cei nemultumiti că primeau mult prea multe mail-uri de la LinkedIn.

Motivul este o funcționalitate introdusă de rețeaua de socializare, destinată în principal mediului de afaceri: opțiunea “Add Connections”, care permitea sincronizarea agendei cu contactele din LinkedIn. Utilizatorii se plangeau însă că, din această cauză, cei din agenda lor de contacte primeau continuu mail-uri prin care li se cerea “prietenia” în rețea.

Situația a dus la un process în instanță. În cele din urmă, compania a acceptat să plăteasca daune de cel puțin 13 milioane de dolari pentru inconvenientele produse de mail-urile considerate “spam”. Dacă ați primit vineri un mail de la LinkedIn pe aceast subiect și dacă ați folosit opțiunea “Add Connections” între 17 septembrie 2011 și 31 octombrie 2014, cel mai probabil aveți dreptul la despăgubiri.

Desigur, primirea mail-ului nu garantează că veți primi banii prea repede, pentru că decizia instanței nu este definitivă. De asemenea, dacă pretindeți ca ați folosit optiunea “Add Connections”, deși acest lucru nu s-a întâmplat, riscați să fiți acuzat de mărturie mincinoasă.

În România sunt aproape 1,65 de milioane de utilizatori de LinkedIn, iar în lume, peste 300 de milioane.