Motto: „Cine este Aceasta,curată ca zorile şi frumoasă ca dimineaţa? Este împărăteasa rugăciunii, este rugăciunea întrupată!” (Ilie Miniat – „Panegric la Naşterea Maicii Domnului”)
Începutul anului bisericesc este împodobit cu strălucirea a două mari sărbători: primul, „Naşterea Maicii Domnului”, începutul mântuirii noastre şi cel dintâi praznic împărătesc din salba celor doisprezece praznice împărăteşti din cursul anului bisericesc; şi al doilea ( întru totul firesc fiind ca pomenirea Maicii Domnului să nu fie despărţită de amintirea Jertfei Fiului Unul Născut din Tatăl mai înainte de veci) – praznicul Preacinstitei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci: „Înălţarea Sfintei Cruci” pe Care, răstignit fiind, Hristos a dat lumii viaţa veşnică, mântuirea şi mare milă: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!” (Galateni 6, 14).
Numită şi Eva Cea Nouă, Maica Domnului vine în lume, prin harul lui Dumnezeu, din doi părinţi drepţi, sfinţi, dumnezeieşti, bătrâni cu vremea obişnuită rodirii trupeşti (aceasta tocmai pentru a arăta că, atunci când e cazul şi e nevoie, Dumnezeu Se îndură şi săvârşeşte lucruri mai presus de fire, supraomeneşti şi minunate). Atunci când, după obiceiul Legii Celei Vechi, cei doi bătrâni s-au grăbit a aduce darul de jertfă la Templu, au fost respinşi de arhiereul Isahar cu certare, mustrare şi dojana aspră pentru nerodire. Întristaţi peste putere de simţământul că sunt sub blestemul de a nu fi adus roadă în Sion, amândoi s-au nevoit în post şi în rugăciune; – Sfânta Ana în grădină, iar Sfântul Ioachim pe Valea Hozevei, la oi, în munte. Deşi bătrâni şi sterpi, rugăciunea le-a fost ascultată de Dumnezeu, Care l-a trimis pe Arhanghelul Gavriil pentru a le vesti că vor avea o pruncă, iar bucuria aceasta de nespus a fost şi făgăduinţa veşnicei mântuiri. „Orice odraslă vom avea o vom dărui bisericii”, au rostit într-un glas cei doi soţi; şi, cunoscând Sfânta Ana pe Ioachim soţul ei, a zămislit pe prunca Maria, adică pe Maica Domnului, Cea Care va purta în pântecele Ei pe Fiul Lui Dumnezeu, cum stă scris în Scripturile Sfinte: convorbirea cu Îngerul la Bunavestire,dar şi –cu mult înainte-proorocia lui Isaia care prevesteşte: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu!”. (Isaia 7, 14)
Rosturile acestei hotărâri dumnezeieşti au fost:
– unirea cerului cu pământul;
– împăcarea umanităţii cu Dumnezeu;
– omorârea morţii;
– mântuirea sufletelor noastre;
– dezrobirea de iad;
– ştergerea păcatului strămoşesc;
– ridicarea păcatului gustării din pomul cunoştinţei binelui şi răului: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul”. (Facerea 3, 15)
Odată cu greşeala din Rai, protopărinţii neamului omenesc au pierdut veşnicia şi au dobândit timpul; au pierdut viaţa în har, sub puterea Duhului Sfânt, şi au dobândit în schimb viaţa biologică, amestecată cu patimi şi suferinţe, alături de toate neputinţele lumii căzute. Maica Domnului va cunoaşte vicisitudinile acestei lumi începând de la Naşterea Pruncului în ieslea Betleemului până la răstignirea pe Cruce, Jertfa mântuirii noastre; dar prin cuvântul: „Fie Mie după cuvântul Tău, iată roaba Domnului!” (Luca 1, 38), Maica Domnului îmbracă haina smereniei şi a ascultării de Dumnezeu. Cea mai pregnantă omilie de învăţătură, rămasă capodoperă a Sfintei Scripturi, sunt cuvintele Maicii Lui Dumnezeu: „Faceţi orice vă va spune” (Ioan 2, 5); la fel se cuvine să consemnăm mărturia binecunoscutei pericope din Sfânta Evanghelie a Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca: „Maria partea cea bună şi-a a ales,care nu se va lua de la ea” (Luca 10, 42), ca şi: „Maria – aşezându-se la picioarele Domnului asculta cuvintele Lui” (Luca 10, 39) – lucru veridic în puterea actelor de vindecare şi povăţuire a poporului lui Israel spre zorile creştinismului şi Legii Celei Noi a harului şi a iubirii. Slava Maicii Domnului nu vine din lauda oamenilor sau a cântărilor aduse ei, ci vine direct din Scripturi: „Că mi-a făcut mie mărire Cel Înalt….iată de acum mă vor ferici toate neamurile”. (Luca 1, 48-49) Maica Domnului a fost cântată de Proorocul David în „Psalmi” cu mai bine de o mie de ani înainte: „Ascultă fiică şi vezi că a poftit Împăratul frumuseţea ta,uită poporul tău şi casa părintelui tău”. (Psalmi 44, 12)
Luminatul Ilie Miniat, Episcop de Cernica şi Kalavrita, O asemăna în Omiliile sale pe Maica Lui Dumnezeu, pe Cea strălucită prin desăvârşita curăţie, cu slava şi frumuseţea zorilor: „mai înaltă decât cerurile şi mai curată decât strălucirile soarelui” (Canonul Paraclisului Maicii Domnului), zicând: „Cine este Aceasta, mai frumoasă ca zorile şi mai curată ca dimineaţa ? Este Împărăteasa rugăciunii, este Rugăciunea întrupată !”. Iată, aşadar, că ceea ce nu au putut face armele şi oştirile lumii acesteia, a făcut Împărăteasa cerului şi a pământului, Arhistratega oştilor cereşti, Care este Împărăteasa heruvimilor şi a serafimilor, Care a cucerit locul de-a dreapta Sfintei Treimi, după spusa Psalmistului: „Stătuta Împărăteasa de-a dreapta în haine de aur cu lanţuri împodobită”. (Psalmi 44, 11) Stă de-a pururi rugătoare şi mijlocitoare la Tronul Treimii, de unde a luat toate darurile duhovniceşti, „Mireasa Tatălui, Maica Fiului, Biserica Duhului Sfânt” (Sfântul Ioan Damaschin). Aici, la Tronul Sfintei Treimi, Maica Domnului stă mărturie că „lacrimile Evei în bucurie s-au întors” (Troparul Învierii) iar puterea de dragoste şi smerenie a Maicii Domnului sunt şi motivaţia din canonul Paraclisului Maicii Domnului: „Tot pot rugăciunile Maicii spre îmblânzirea Stăpânului” (Canonul Paraclisului Maicii Domnului)
„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi!”