Motto: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!”
În cultul ortodox, rugăciunile către Maica Domnului sunt cele mai frumoase, cele mai des întâlnite, cum ar fi Acatistele, Paraclisele, Canoanele, precum şi toate celelalte rugăciuni umilicioase rămase moştenire pentru noi din tezaurul Sfinţilor Părinţi care au preamărit-O pe Maica Lui Dumnezeu; toate acestea arată cât de întru-tot-cinstită şi iubită este Maica Domnului de către creștini. Maica Domnului este de fapt deschizătoarea uşii milostivirii la tronul Lui Dumnezeu: „pentru că rugăciunile Maicii tot pot spre îmblânzirea Stăpânului.” Cel mai adesea Maica Domnului este invocată în rugăciunile de cerere, la necaz şi la durere, la suferinţă, la primejdii şi chiar în bucurii,- Maica Domnului este Cea care primeşte jertfa laudei de la cei binecredincioşi.
Pentru cei de alte credinţe, Maica Domnului este pur şi simplu mama pământească a Lui Iisus, fără a I se recunoaşte vreo putere, fiind socotită doar vasul prin care s-a împlinit voia Lui Dumnezeu în actul de mântuire a lumii. Dar, ceea ce ar trebui să ştie toţi credincioşii este faptul că, chiar mai presus de puterea Cinstitei şi de viaţă Făcătoarei Cruci, lăsată nouă „armă asupra diavolului”, Maica Domnului este Izgonitoarea dracilor, este Mângâietoarea necăjiţilor şi a sărmanilor, Vindecătoarea bolnavilor. Volumul „Minunile Maicii Domnului” cuprinde o parte din relevantele binefaceri revărsate asupra credincioşilor creştini care O preamăresc, precum şi a lumii întregi. De aceea, în sânurile neamurilor Pământului care O cinstesc şi I se închină, locul special din inima rugăciunii adresate Mântuitorului Iisus Hristos îl are Maica Domnului.
Azi, când lumea a slăbit în lucrarea harică a rugăciunii, iar respectul şi evlavia dreptmăritorilor creştini către Maica Domnului s-au împuţinat şi au slăbit, din păcate, aproape că a dispărut acea lege nescrisă din inima credincioşilor de a da cinstea cea dintâi Maicii Domnului, de a-I preamări chipul prin icoana şi candela aprinsă la răsăritul caselor, aproape că s-a şters din viaţa credinciosului obiceiul preabinecuvântat al citirii rugăciunilor către Maica Domnului, al intonării frumoaselor cântări ale Sfântului Ioan Damaschinul ori Plânsurilor Sfântului Efrem Sirul, ca şi al psalmodierii dulcilor rugăciuni de umilinţă către Maica Domnului, care înmiresmează sufletul putred de patimi şi înmoaie inimile împietrite ale creştinilor prea-puţin-credincioşi. Grăbirea de altădată a credinciosului către nezăbavnicul ajutor al Maicii Lui Dumnezeu la orice vreme de întristare, de necaz sau de suspin, nu mai este de mult ceva firesc sau de la sine înțeles. În schimb, am optat cu toţii pentru noile sincretisme moderne – talismane, magie albă sau neagră, spiritisme, ghicit în cărţi de tarot, prezis viitorul, „dezlegat” prin aşa-zisele farmece pe care le ticluiesc presupusele vrăjitoare, chipurile pentru binele nostru! Oamenii au decăzut spiritual părăsind filonul autentic al comunicării cu Dumnezeu prin rugăciune şi au luat calea falsă a înşelărilor satanice. Pierzarea sufletului vine din pierderea legăturii cu Dumnezeu. Prietenii şi mijlocitorii Lui ne aşteaptă să-I chemăm pentru a ne dărui ajutorul mult-râvnit. De aceea, rămâne clar scris în conştiinţa poporului că „oamenii nu pot prezice viitorul” şi că „Anii şi vremile sunt în mâna Domnului”.
Calea de rezolvarea a problemelor nu este graba, cârtirea, neliniştea şi agitaţia, irascibilitatea sau violenţa. Singura cale este în Duhul Sfânt, calea smereniei şi rugăciunii cu inima înfrântă şi zdrobită, căci Dumnezeu trimite ca dintr-un arc bine încordat săgeţile încercărilor – cum stă scris şi în Scriptură: dreptatea Lui asemenea cu „săgeţile fulgerului Său vor porni bine îndreptate şi vor lovi în ţintă, zburând din arcul puternic încordat al norilor.” (Înţelepciunea lui Solomon 5, 21). Numai Dumnezeu pedepseşte nedreptatea şi fărădelegea cu dreptate şi mânie atunci când „urâciunea pustiirii stă în locul cel sfânt”! (Matei 24, 15). De aceea, „Către Născătoarea de Dumnezeu cu osârdie să alergăm noi păcătoşii şi smeriţii, strigând din adâncul sufletului: „Stăpână ajută-ne milostivindu-Te spre noi!” (Paraclisul Maicii Domnului)
Adevărul incontestabil al Scripturilor Sfinte păstrează mărturia Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca, potrivit căreia, Maica Domnului a proorocit Ea Însăşi că: „Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic!” (Luca 1, 48). Iar la nunta din Cana Galileii tot Maica Domnului este Cea care a cuprins esenţa învăţăturii şi îndemnurilor apostolice cu privire la Persoana Lui Iisus-Hristosul Domnului Dumnezeu: „Faceţi orice vă va spune El!” (Ioan 2, 5) Tocmai de aceea singura cale este rugăciunea curată adusă ca jertfă în Duhul Sfânt al Adevărului cu mireasmă de tămâie la flacăra lumânării sau a candelei pâlpâinde în liniştea nopţii, în faţa preacinstitei Icoane a Preasfintei Fecioare, aşteptând împlinirea cuvintelor prooroceşti şi mântuirea sufletelor noastre: pentru că „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de Sus este, pogorând de la Tine, Părintele luminilor, şi Ţie Ţi se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!” (Rugăciunea Amvonului). Prin urmare, fără doar şi poate, orice altă părelnică scăpare şi amăgitoare salvare (la modul sincretist-ocultist) sunt spre pierzarea şi moartea noastră sufletească!
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!