-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:35
No menu items!

Maia Morgenstern a vorbit cu rudele din Israel: M-a sunat plângând! Are copii, are nepoți!

spot_img

Marea actriță Maia Morgestern a transmis un mesaj de susținere pentru victimele atentatelor din Israel și a povestit despre rudele sale din această țară: „Astăzi Puiu m-a sunat plângând. Apel video: plângea tare Puiu. Are peste 80 de ani, are copii, are nepoți”, a scris actrița pe contul său de Facebook.

Îndrăgita actriță a făcut un apel la umanitate și rugăciune pentru victimele din Israel, unde are multe dintre rude.

 „Cu toată inima, din tot sufletul alături de Israel! Pentru PACE! Pentru VIAȚĂ!”.

„Astăzi de dimineață m-a sunat Puiu, Puiu Rappaport. Fratele meu, unchiul meu, prietenul meu, familia mea. Mereu vesel, optimist, puternic, binedispus, tonic. Mereu pus pe glume, mereu o vorbă de duh, mereu o binecuvântare sau o amintire prețioasă de împărtășit. Mereu un sfat bun, o încurajare: o să fie bine! Îți suntem alături! Hai fruntea sus! Suntem o familie! Suntem noi!!  Ne sunăm de sărbători, avem atâtea de povestit. Și mereu aceeași discuție: ei? Când mai vii pe la noi? Când mai vii pe’acasă? Israel e acasă! Te așteptăm cu drag, cu soare, cu mare, cu măsline, cu humus, cu cântece vechi, cu copiii, cu nepoții, cu miere, cu fructe…curmale și portocale. Poate, am să vin sigur! În vacanță. Israel e acasă!

Astăzi Puiu m-a sunat plângând. Apel video: plângea tare Puiu. Are peste 80 de ani, are copii, are nepoți.. Nu pot, mi-a spus, nu pot să vorbesc. Mai bine scriu. Niciodată nu l-am văzut plângând. Poate doar când a murit MAMA. Sau TITI- Isac Rappaport, fratele său”, a relatat actrița Maia Morgenstern.