1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:04
No menu items!

Mai tare decât Guvernul. Sorin Oprescu a încurajat abandonul câinilor, trecând peste o OUG

spot_img

Persoanele fizice sau ONG-urile care abandonează câinii, nu mai au dreptul să adopte alţi câini timp de un an de la data constatării ultimului abandon

(Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii CGMB nr 243/2009 privind controlul reproducţiei câinilor în municipiul Bucureşti – 31.05.2013).

Aşa suna alineatul 4 al articolului III dintr-o hotărâre prin care Consiliul General al Municipiului Bucureşti a modificat pe 31 mai 2013 o mai veche hotărâre, făcând din Bucureşti singurul oraş din România în care abandonul câinilor adoptaţi este permis. În realitate este vorba despre o sancţiune foarte blândă pentru cei care lasă pe drumuri animalele adoptate, interzicându-le să mai ceară adoptarea unui câine timp de un an „de la constatarea ultimului abandon”, pe când Ordonanţa de Guvern interzice cu desăvârşire abandonul.
Cele două hotărâri ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti modifică ilegal şi neconstituţional Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 155 din 2006 care interzice abandonul animalelor adoptate. Nici aceasta din urmă nu prevede infracţiuni, ci doar sancţiuni contravenţionale.
În preambulul hotărârii sunt invocate „Expunerea de motive a Primarului General şi raportul comun de specialitate al Direcţiei Generale Dezvoltare Urbană – Direcţia de Mediu şi al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor”. Cu alte cuvinte, iniţiativa acestei modificări ilegale a unui act normativ mai puternic (respectiv Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului) îi aparţine primarului Municipiului Bucureşti, Sorin Oprescu. Prima modificare introduce o excepţie, interzicând capturarea şi transportarea puilor cu vârsta de până la 6 luni şi a femelelor aflate în perioada de alăptare. După ce instituie taxă de adopţie de 150 de lei pentru fiecare câine, Consiliul General al Municipiului Bucureşti adaugă la articolul III două alineate, care contrazic până şi formularul pe care persoanele fizice sau ONG-urile sunt obligate să-l completeze – „Abandonul câinilor se constată de către ASPA prin consultarea bazei unice de date” și „Persoanele fizice sau ONG-urile care abandonează câinii nu mai au dreptul să adopte alți câini timp de un an de la data ultimului abandon” (alineatele 4 și 5).

Mihaela Chiper