4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 16:49
No menu items!

MAI: Revelion în stradă, fără incidente majore

spot_img

La cele peste 200 de evenimente organizate în noaptea de Anul Nou la nivel naţional, forţele de ordine au dat doar patru amenzi în valoare totală de 800 de lei

masina-de-politie

Nouă persoane au ajuns la spital din cauza unor accidente provocate de folosirea imprudentă a materialelor pirotehnice pentru Revelion, conform situaţiei centralizate la nivel naţional de Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, la cele peste 200 de evenimente organizate, la nivel naţional, în noaptea dintre ani, nu au fost înregistrate incidente majore, forţele de ordine aplicând doar patru amenzi în valoare totală de 800 de lei.

Din dispoziția viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, în noaptea de Revelion, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au fost suplimentate, astfel încât toți cetățenii să poată petrece în siguranță în noaptea dintre ani. La nivel național, forțele Ministerului Afacerilor Interne au asigurat măsurile de ordine publică la peste 200 de evenimente organizate cu prilejul Revelionului, la care au participat aproximativ 345.000 de persoane. În acest context, nu au fost raportate incidente majore, fiind aplicate doar 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 800 de lei.

În ziua de 31 decembrie 2014, polițiștii au confiscat articole pirotehnice în valoare de peste 78.357 lei, fiind constatate 271 de infracțiuni pentru încălcarea regimului materiilor explozive. Totodată, 9 persoane au ajuns la spital din cauza unor accidente provocate de folosirea imprudentă a materialelor pirotehnice.

În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat și alte 184 de  infracţiuni, dintre care 105 de natură judiciară, 42 la regimul circulaţiei rutiere, 5 la regimul silvic și 32 alte genuri de infracțiuni. Poliţiştii au depistat 3 persoane urmărite în temeiul legii şi 260 de persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni, 7 dintre acestea fiind reţinute şi 7 arestate.

Polițiștii rutieri au reținut 74 de permise de conducere și 18 certificate de înmatriculare. De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic poliţiştii rutieri au aplicat 2.152 de sancţiuni contravenţionale, 274 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 13 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 4 pentru lipsa anvelopelor de iarnă.

Efectivele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit la 211 solicitări, peste jumătate dintre acestea, respectiv 116, fiind incendii. Alte 19 evenimente au fost determinate de fenomenele meteo periculoase. Echipajele SMURD au răspuns la 804 solicitări pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă. Dintre acestea menționăm intervenția jandarmilor montani, a pompierilor și a celor de la Salvamont pentru salvarea a șapte persoane blocate în telescaun, în localitatea Săcele, judeţul Braşov, pe pârtia Bunloc. Persoanele salvate nu au avut nevoie de îngrijiri medicale și se află în afara oricărui pericol. În urma unui apel primit prin sistemul 112, pompierii de la ISU Teleorman au intervenit pentru salvarea unui bărbat care căzuse pe un câmp în apropiere de localitatea Gălăteni. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD, a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la Spitalul Județean Alexandria. Echipele SMURD au intervenit și în cazul unui bărbat care căzuse într-un lac din Moara Vlăsiei. Bărbatul a primit asistență medicală de specialitate, dar a refuzat spitalizarea, fiind în afara pericolului.

În misiunile de ordine publică, jandarmii au aplicat 133 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 33.950 de lei. Totodată, Jandarmeria Montană a acordat sprijin în 87 de cazuri.

De asemenea, la nivel național, au fost efectuate cinci misiuni aero-medicale pentru salvarea a patru adulți și a unui copil, aflați în stare critică, cei cinci pacienți fiind transportați la unități medicale specializate.

Referitor la situația la granițe, în ultima zi a anului peste 50.700 de persoane au trecut prin principalele puncte de trecere a frontierei.

La această oră, nu mai sunt anunţate drumuri naţionale închise din cauza vremii nefavorabile, însă pe câteva tronsoane de drumuri naţionale încă sunt impuse restricţii de tonaj.

Astfel, circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone rămâne restricţionată pe DN24D Tulucești – Vârlezi (judeţul Galaţi), iar pe DN11A Podu Turcului – Bârlad şi pe DN24A Huşi – Murgeni (judeţul Vaslui) se menține restricţia pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Misiunile efectivelor MAI, în special cele care au privit situațiile de urgență, au fost conduse de Centrul Național de Coordonare Integrată a Intervențiilor, aflat sub comanda viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne.

La început de an, vicepremierul Gabriel Oprea, alături de angajații Ministerului Afacerilor Interne, urează tuturor românilor un călduros La mulți ani!

Monica Dajbog
purtător de cuvânt, Ministerul Afacerilor Interne