Șefii de inspectorate județene de poliție ar putea să localizeze mijloace de comunicații electronice, să obțină date de trafic și să obțină date privind tranzacțiile financiare în cazurile de dispariții ori pentru persoane aflate în situații de urgență majoră. MAI bugetează cu aproape 8 milioane de euro angajarea și dotarea viitorilor polițiști care vor lucra sub tutela unei Unități Centrale pentru Căutarea Persoanelor Dispărute.
Ministerul de Interne a reformulat recent proiectul unui act normativ pus în dezbatere publică în luna august, propunând o nouă strategie de rezolvare a cazurilor de dispariție de către structuri de poliție specializate la nivel județean, cu coordonare la nivel național.
Poliția Română nu mai dispune de 5 ani de suport legislativ pentru a putea utiliza informații de natură tehnică în investigarea cazurilor de dispariții. Golul legislativ a apărut după ce a fost declarată în integralitate neconstituțională legea privind retenția datelor personale (Legea 82/2012), iar actul normativ ce a urmat (Legea 190/2018) nu a mai prevăzut și disparițiile printre situațiile în care pot fi utilizate datele cu caracter personal.
În prezent, aceiași polițiști care se ocupă de dispăruți caută urmăriți, dar și soluții pentru identificarea celor peste 2.400 de cadavre cu identitate necunoscută, precum și a altor aproximativ 400 de persoane fără identitate certă.
Cele mai noi cifre arată că 2.590 de persoane figurează încă dispărute în România, din peste 8.100 de cazuri de dispariție raportate în 2018.
Deși au dobândit de mai mulți ani amploarea unui fenomen, un studiu privind disparițiile a fost făcut ultima dată în 2014, iar imaginea formată la nivelul IGPR se limitează la silogisme de felul: majoritare sunt tinerele dispărute, cu vârste între 14 și 18 ani, care preferă „să înlocuiască mediul familial cu unul oferit de o relație de concubinaj”.
Proiectul promovat de Ministerul de Interne a preluat o parte dintre propunerile specialiștilor care au participat la workshopul dedicat persoanelor dispărute, transmis live, în urmă cu o lună, de Sursa Zilei, însă, nu clarifică modalitatea în care informațiile obținute de polițiști pot dobândi valoare de probe într-un eventual dosar penal, în cazul în care dispariția este legată de comiterea unei infracțiuni.
O soluție ar fi ca, în cadrul Unității pentru Căutarea Persoanelor Dispărute să activeze și procurori și polițiști judiciari, dar actuala legislație – care interzice detașarea magistraților în afara sistemului judiciar – face imposibil acest lucru, susțin specialiști contactați de Sursa Zilei. Alte variante ar fi înregistrarea ca dosare penale a celor 8-9.000 de rapoarte de dispariție anual și definirea clară a unor etape (administrativă și penală) în investigarea disparițiilor.
Pe de altă parte, MAI propune ca șeful inspectoratului de poliție județean, respectiv al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, ori un adjunct al acestora, să poată autoriza localizarea mijloacelor de comunicații electronice, obținerea datelor de trafic și localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului și obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane.
Autorizarea nu ar putea să fie făcută decât pentru persoana dispărută, nu poate să depășească 48 de ore de la momentul sesizării dispariției și nu va depăși a 10-a zi anterioară momentului sesizării dispariției persoanei respective. Fiecare inspector șef este obligat, prin proiectul legsilativ, să ceară confirmarea instanței.
„Judecătorul va avea competența de a analiza sub aspectul legalității și proporționalității măsura dispusă de șeful unității de poliție și, în termen de 24 de ore de la înregistrarea solicitării, de a confirma utilizarea metodelor speciale de căutare a unei persoane dispărute și păstrarea materialelor obținute sau, după caz, de a dispune încetarea utilizării acestora și distrugerea materialelor obținute. (…)”
Prin același proiect legislativ, inspectorii șefi de poliție primesc și competența de a obține informații despre persoane care nu au fost declarate dispărute, dar care se află în situații de urgență:
- cele aflate într-un mediu care, prin caracteristicile sale, este nefavorabil vieții sau este greu accesibil, precum o zonă muntoasă, mare, curs de apă, peșteră, galerie minieră, tuneluri și alte asemenea – spre exemplu: victima unui accident aviatic, victima unui posibil înec în mare sau lac;
- cele aflate într-o situație care reclamă acordarea de asistență medicală de urgență pentru salvarea vieții, dar care nu pot sau refuză să comunice locația în care se află (cazul persoanei care apelează o organizație neguvernamentală sau o instituție publică (altul decât 112) pentru a declara că intenționează să se sinucidă și care refuză să comunice locul în care se află; situația victimei unui accident care, din cauza stării sale de sănătate, nu mai reușește să ofere detalii suplimentare privind locația sa, iar contactul cu autoritățile se realizează altfel decât prin 112.
Publicitatea datelor se face din oficiu și fără acordul persoanei vizate sau a reprezentantului său legal, se arată în proiectul lesgilativ, fiind instituită pentru prima dată și evaluarea psihosocială a minorului găsit după dispariție, „în vederea identificării unor eventuale cazuri de abuz, neglijare, exploatare sau a oricărei forme de violență și dispunerii măsurilor de protecție corespunzătoare”. Este deasemena pentru prima dată când se stipulează în România că sesizarea privind dispariția unei persoane nu poate fi refuzată pe motiv că nu conține date insuficiente, dar și că sesizarea poate fi făcută de oricine.
„Chiar și în situația existenței unui reprezentant legal, în practică au fost întâlnite numeroase situații în care acesta nu a putut fi contactat cu celeritate de către autorități pentru a-și exprima acordul cu privire la mediatizare (ex: cazul părinților plecați în străinătate, a celor care își neglijează în mod constant copii).”
Proiectul de lege instituie conceptul de „Dosar al persoanei expusă riscului de dispariție”, ca instrument la dispoziția autorităților competente pentru găsirea cu celeritate a unor persoane expuse riscului de dispariție: copii aflați sub măsuri de protecție sau persoane cu tulburări psihice internate.
Deasemenea, actul normativ propune pedepsirea severă, ca pentru infracțiuni contra înăptuirii justiției, a celor care sesizează nejustificat dispariția unei persoane sau obstrucționează procedurile de căutare.