4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:16
No menu items!

MAI – precizări în cazul polițistului mort în misiune

spot_img

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au arătat, duminică, într-un comunicat de presă că nici ei, nici ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, nu pot face declarații publice sau prezenta detalii în cazul morții polițistului Bogdan Cosmin Gigină, înainte de finalizarea anchetei deschise în acest caz de procurori.

“Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a deschis, la data de 20 octombrie a.c., o anchetă în care se fac cercetări privind cauzele și împrejurările producerii accidentului”, se precizează în comunicatul de presă al MAI.

“Potrivit prevederilor Codului de Procedură Penală, privind Competenţa Procurorului, <<procurorul  conduce şi  controlează nemijlocit  activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare şi a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege>>. Conform prevederilor legale, MAI şi reprezentanții săi, inclusiv ministrul afacerilor interne, nu pot face declarații publice sau prezenta detalii pe acest subiect înainte de finalizarea anchetei”, se arată în comunicatul de presă.

Ministerul Afacerilor Interne respectă întocmai  prevederile legale și acordă sprijin activ tuturor instituţiilor abilitate să soluţioneze această cauză, mai precizează oficialii MAI.

R.D.