-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:05
No menu items!

Mai mulți copii de la o școală din Capitală, intoxicați cu o substanță necunoscută

spot_img

Trei copii de la Școala nr. 99 din Capitală, care au acuzat marți probleme respiratorii, au fost transportați la ”Marie Curie”. În cazul altor cinci elevi părinții au refuzat ca aceștia să fie duși la spital, a declarat coordonatorul SMURD București, medicul Bogdan Oprița, citat de Agerpres.

„Este vorba despre opt copii, iar pentru cinci dintre aceștia părinții au refuzat transportul la spital. Trei copii au fost transportați la Spitalul Marie Curie conștienți, cooperanți. Au prezentat o stare generală de rău după ce au intrat într-o sală de clasă care fusese închisă de mai multă vreme și era foarte cald acolo. Acestea sunt primele evaluări”, a afirmat medicul.

Șase ambulanțe SMURD au fost trimise, marți, la Școala 99 din str. Huedin nr.13 pentru a evalua cinci elevi cu vârste de 12 – 13 ani care au acuzat probleme respiratorii, a anunțat Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București.

„Nu cunoaștem,momentan cauza problemelor medicale. La fața locului s-a trimis și un echipaj specializat pentru cercetare în vederea depistării substanței care a generat această situație”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU București.

R.D.