-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:22
No menu items!

MAI își înnoiește parcul auto

spot_img

Ministerul Administrației și Internelor își înnoiește parcul auto. Direcţia Logistică a accesat Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional predând 432 autovehicule uzate pentru a putea achiziţiona 144 autospeciale.

Potrivit MAI, economia preconizată prin accesarea programului este de 1.641.600 lei, sumă reprezentând contravaloarea tichetelor valorice obţinute de la colectorii autorizaţi. Achiziţia va fi realizată prin licitaţie deschisă, în conformitate cu prevederile OUG nr. 34/2006, deschiderea ofertelor fiind planificată pentru data de 25 octombrie.

MAI precizează că gradul de asigurare cu mijloace de transport la nivelul ministerului este în prezent de 41,9%. Una dintre posibilităţile identificate de reducere a deficitelor este accesarea Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional.

Realizarea cadrului legal pentru persoanele juridice de accesare a Programului a oferit posibilitatea MAI să achiziţioneze în anul 2011 un număr de 30 de autospeciale de teren Dacia Duster.

Acestea au fost repartizate ataşaţilor de afaceri interne ai României din Europa. În acest mod, s-a economisit suma de 342.000 lei, preţul fiind diminuat cu 11.400 lei pe autovehicul, potrivit surselor citate.