6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 1:26
No menu items!

MAI ia măsuri preventive pentru județele aflate sub Cod galben

spot_img

Ministerul de interne Gabriel Oprea dispus pregătirea grupelor operative ale inspectoratelor județene pentru situații de urgență

isu-inundatii

Ca urmare a atenționării COD GALBEN emisă de meteorologi pentru 18 județe din vestul și nord-vestul țării, valabilă de astăzi de la ora 17 până mâine la ora 10, vizând ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și ninsori, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a dispus structurilor pentru situații de urgență din județele Maramureș, Satu-Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Arad, Alba, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Brașov, Dâmbovița și Prahova să ia măsurile necesare pentru a preveni producerea unor situații de urgență.

Punctual, pentru Caraș-Severin, Bihor, Timiș dar și pentru zona Dobrogei, unde sunt așteptate intensificări ale vântului care în rafală pot depăși 70 km/h, vicepremierul Gabriel Oprea a atenționat inspectoratele pentru situații de urgență să pregătească grupele operative, astfel încât să poată interveni rapid în cazul în care vor fi solicitați.

Ministerul Afacerilor Interne recomandă populației din județele unde sunt prognozate intensificări ale vântului să-și ia măsurile necesare pentru a limita posibilele pagube cauzate de acest fenomen, cunoscând că în astfel de situații există riscul prăbușirii de arbori sau panouri publicitare, ori desprinderi de elemente ale acoperișurilor imobilelor. Totodată, cetățenii sunt rugați să parcheze autoturismele în zone ferite, pentru a limita posibilele pagube.

Autoritățile locale vor lua măsuri privind supravegherea rețelelor electrice și funcționarea în bune condiții a utilităților publice.

Pentru segmentele de drumuri unde se va depune strat de zăpadă, Poliția Rutieră va informa din timp conducători auto referitor la condițiile de trafic și la eventualele rute alternative.