-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:27
No menu items!

MAI: 21 de localități din 10 județe, afectate de inundații

spot_img

Ploile torențiale din ultimele ore au provocat inundații în 21 de oraşe şi comune din 10 judeţe. Pentru gestionarea efectelor de vreme rea, peste 2.000 de pompieri au intervenit cu peste 1.300 mijloace tehnice în sprijinul autorităţilor locale şi al cetăţenilor din zonele afectate de vremea nefavorabilă, au anunțat, duminică, oficialii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). 

„În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase înregistrate astăzi, 12 decembrie, în intervalul orar 7.00-10.00,  vremea rea a produs efecte în 21 localităţi din 10 judeţe: Argeş, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Mehedinţi, Maramureş, Prahova şi Vâlcea„, au transmis oficialii MAI. 
 
Pompierii au acţionat în sprijinul populaţiei şi administraţiei publice locale pentru evacuarea apei din 7 case, 3 beciuri, 7 curţi, o anexă gospodărească, dar şi pentru degajarea a şase copaci căzuţi pe carosabil, fiind afectate două imobile şi un autoturism.
 
„Cel mai grav afectat a fost judeţul Prahova, pe raza localităţii Sinaia unde s-a produs o surpare de teren ca urmare a eroziunii malului pârâului Vânturiş, fiind în pericol trei case. Preventiv, trei persoane s-au autoevacuat la rude”, au mai precizat reprezentanții Internelor. 
 
Traficul rutier a fost temporar blocat pe  drumul naţional  10 din cauza pietrelor căzute de pe versanţi.
 
„Pentru prevenirea evenimentelor deosebite generate de vremea rea, recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curăţarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei. De asemenea, în cazul creşterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetăţeni să nu traverseze râurile prin apă şi să nu se apropie de malurile acestora. În situaţia manifestării vântului puternic, recomandăm populaţiei să rămână în spaţii închise care le asigură protecţia şi să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâţi„, au mai transmis oficialii MAI. 
 
Raluca Dan