-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:57
No menu items!

Magistrații condamnați pentru corupție nu vor mai avea pensie de serviciu

spot_img

Președintele Traian Băsescu a promulgat, luni, legea prin care magistrații și membrii personalului de specialitate juridică, care au fost condamnați definitiv pentru o infracțiune de corupție, nu mai beneficiază de pensia de serviciu.

judecator

Administraţia Prezidenţială a precizat, într-un comunicat de presă, că preşedintele Traian Băsescu a semnat  decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Senatorii au adoptat acest proiect legislativ pe data de 18 iunie, care prevede că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul de specialitate juridică ce au fost condamnați definitiv pentru o infracțiune de corupție, să nu mai beneficieze de pensia de serviciu.

Punerea în mișcare a infracțiunii penale pentru una dintre infracțiunile de corupție atrage de drept suspendarea soluționării cererii de acordare a pensiei de serviciu sau, după caz, suspendarea plății pensiei de serviciu dacă aceasta a fost acordată până la soluționarea definitivă a cauzei. În această perioadă, persoana față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală beneficiază, în condițiile legii, de pensie din sistemul public.

Legea pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor

Proiectul a fost inițiat de Guvern, iar Senatul a fost for decizional în această materie.

M.N.