-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:21
No menu items!

Magistrat acuzat de mită în dosare de insolvență

spot_img

Un judecător din Caraș Severin este acuzat că a luat mită de la membrii unui grup specializat în evaziune fiscală, spălare de bani, bancrută frauduloasă, abuz în serviciu şi fals intelectual.

Perchezițiile se desfășoară inclusiv la Tribunalul Caraș, în biroul magistratului Nicușor Maldea, președintele Secției de Contencios din cadrul acestei instanțe. Acesta este suspectat că a luat mită 80.000 de euro, susțin procurorii DIICOT.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începînd cu anul 2009 a fost constituit un grup infracţional organizat sprijinit de către un magistrat judecător care, fiind investit cu soluţionarea unor dosare privind insolvenţa unor societăţi comerciale, a pretins şi primit suma totală de 80.000 euro de la două persoane, cu scopul de a admite cererile de intrare în faliment a respectivelor societăţi.

Comunicat DIICOT

Un alt complice, lichidator judiciar, este acuzat că a vândut bunurilor acestor societăţi în faliment, la preţuri subevaluate, către alte societăţi controlate de către membrii grupului, societăţi care, la rândul lor, au valorificat bunurile respective către terţi la o valoare mult mare.

Printre societățile aflate în insolvență, vizate în această anchetă, se numără SC Drumuri și Poduri Caraș Severin SA, iar printre primăriile creditoare se numără cele din Bocșa, Reșița și Caransebeș.

Prejudiciu stabilit în acest dosar se ridică la aproximativ 6 milioane lei.

M. Nedelcu