2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:10
No menu items!

Magistrații îi lasă să mai aștepte pe Copos și MM Stoica

spot_img

Stoica_Copos_SZ

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au amânat, miercuri, judecarea cererilor prin care fostul manager al echipei Steaua, Mihai Stoica şi George Copos, fost acţionar majoritar FC Rapid, solicită schimbarea regimului de detenţie. Cererile au fost amânate pentru 14 mai, potrivit Agerpres.

În cazul lui Mihai Stoica, apărătorii acestuia au spus instanţei că au reziliat contractul de reprezentare semnat cu fostul manager al echipei Steaua, astfel încât el trebuie să îşi angajeze alţi avocaţi.

Procesul lui George Copos a fost amânat deoarece la dosar nu a fost depusă decizia judecătorului delegat de la penitenciar.

Mihai Stoica şi George Copos au fost condamnați în dosarul Transferurilor, la 3 ani și 6 luni de închisoare, respectiv 3 ani și 8 luni de închisoare. Cei doi sunt încarceraţi la Penitenciarul Rahova, având un regim de detenţie închis. Magistrații Judecătoriei sector 5 trebuie să se pronunțe asupra cererii lor de schimbare a regimului de detenție, în regim semi-deschis.

Un alt condamnat din dosarul Transferurilor, Gică Popescu, a depus şi el recent în instanţă o cerere de schimbare a regimului de detenţie, însă şi-a retras ulterior acţiunea.

S.M.