-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:26
No menu items!

Magazin de bijuterii jefuit la Paris; paguba 3 milioane de euro

spot_img

Magazin de bijuterii jefuit la Paris; paguba 3 milioane de euro

Magazinul De Beers din Paris a fost jefuit, marți seara, de doi bărbați înarmaţi, care au luat cu ei bijuterii estimate între două şi trei milioane de euro.

Hoții au scos bijuteriile din două vitrine şi au plecat pe uşa din spate a magazinului. În timpul incidentului nu au fost trase focuri de armă şi nimeni nu a fost rănit. Se pare că hoţii nu aveau chipurile acoperite.

Magazinul companiei De Beers, unul dintre liderii mondiali în fabricarea şi vânzarea de diamante, se afla în incinta Le Printemps Haussmann.

Reprezentanţii companiei nu au dorit să ofere detalii după acest atac. “Nu vă pot răspunde, am consemn de confidenţialitate”, a declarat un angajat al magazinului, la o oră şi jumătate după cele întâmplate.

Jaful de la Paris survine atacului spectaculos, de luni seara, de pe aeroportul internaţional din Belgia, unde un grup de opt persoane înarmate cu puşti de asalt şi îmbrăcate în uniformă de poliţist au furat diamante în valoare de 35 milioane de euro, într-o operaţiune ce a durat cinci minute. O televiziune belgiană a relatat că valoarea diamantelor furate s-ar ridica chiar la 350 milioane de euro.

A.V.