1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:43
No menu items!

Mafia sângelui a trecut la șantaj (presa)

spot_img

În ultimele zile, se fac tot mai mari presiuni asupra noii conduceri a Ministerului Sănătății, pentru a se anula procedurile în vederea înființării unei bănci publice de sânge, plasmă umană și celule stem, scrie www.flux24.ro. Pe 10 ianuarie 2020 sunt programate dezbateri cu specialiști români și străini despre reformarea sistemului național de transfuzii.

„Sub pretextul unui presupus termen până la care Ministerul Sănătății ar trebui să reconfirme aplicația României pentru obținerea unor fonduri europene atât de necesare pentru modernizarea centrelor de transfuzii, “specialiștii din sistemul de transfuzii”, folosind traduceri trunchiate, cer noului Ministru al Sănătății să anuleze hotărârea de guvern prin care a fost aprobat studiul de fundamentare pentru inființarea și operarea în parteneriat public privat a unei bănci publice de sânge, plasmă umană și celule stem”.

Sursele Flux24 spun că noului ministru i se transmite pe toate canalele că “dacă nu adoptăm de urgență OUG privind modificarea legislației privind organizarea activităților de transfuzie și dacă nu anulăm proiectul de parteneriat-public privat, vom pierde fondurile europene deja agreate cu experții europeni.”

Un ghem de minciuni:

a) fondurile europene nici nu sunt deja aprobate și nici nu se pierd; aplicația depusă de România este pentru finanțarea cu aproximativ 1 milion de euro a consultanței necesare pentru a întocmi un plan de reorganizare a sistemului național de transfuzii, plan care va fi implementat in două etape, finanțate cu 26, respectiv 50 milioane de euro. Aceste aplicații nu au fost încă aprobate; mai mult, doar consultanța va fi posibil finanțată din bugetul actualului exercițiu, restul de 76 milioane urmând să fie eventual finanțate în următorul exercițiu bugetar european, respectiv începând cu 2022.

De ce avem nevoie de consultanță ca să facem un plan de restructurare și modernizare a sistemului național de transfuzii? Pentru că “specialiștii” români sunt incompetenți, sau așa cum ne spune auditul făcut de experții internaționali: “au dovedit o slabă cunoaștere a principiilor de bază privind calitatea și securitatea transfuzională”. Deci e clar ca nici restructurare nu știu să facă.

Aplicația este bine-merci și nu este direct legată de adoptarea pe nemestecate a OUG propusă de specialiștii noștri, care sunt atât de nepricepuți încât ne trebuie 1.000.000 euro să cumpărăm consultanță ca să face proiectul de restructurare. Păi nu sunt în stare să facă planul de restructurare a sistemului, dar e musai să avem încredere oarbă că OUG-ul făcut de ei este perfect?

De asemenea, nu are nici o legătură finanțarea europeană cu eventuala derulare a unui parteneriat public-privat, care să garanteze pacienților români accesul la tratamentele cu medicamente din plasmă umană și la terapii cu celule stem. Ba dimpotrivă, oferă României o alternativă la actualul sistem defect, alternativă care va fi tot sub controlul statului, dar care va fi implementată de către companii private cu experiență.

Dacă actualul sistem nu va reuși să performeze nici după utilizarea fondurilor europene, măcar va exista un sistem implementat prin parteneriat public-privat, care va avea obligația să asigure rezervele minime de sânge, componente și medicamente din sânge și plasmă umană, precum și celule stem accesibile pentru orice pacient care are nevoie. Adică nu vor continua să moară pacienții, așa cum se întâmplă azi.

b) Comisia Europeană nu condiționează finanțarea acestor proiecte de adoptarea OUG sau de anularea unui parteneriat-public privat sau a altor proiecte din domeniul transfuziilor.

Mai mult, țări cu cele mai preformante sisteme de transfuzii permit companiilor private să dețină și să opereze centre private de colectare de plasmă umană și chiar centre de transfuzii. Cele mai bune exemple sunt Germania, Austria și Ungaria, țările europene care reușesc să-și asigure auto-suficiența cu sânge și componente sau medicamente din sânge și plasmă umană.

Comisia Europeană cere de peste 12 ani României să respecte normele privind calitatea si securitatea transfuzională. De asemenea, Comisia Europeană cere tuturor țărilor membre să implementeze cele mai bune practici în vederea asigurării auto-suficienței cu sânge, componente și medicamente din sânge.

De peste 12 ani, specialiștii români fac doar ce știu ei mai bine: manipulează politicieni și jurnaliști, care astfel devin fără să vrea purtătorii de cuvânt ai mafiei sângelui din România.

Coincidența sau nu, abia după ce am făcut eu public acest raport ascuns de doi ani prin sertarele Ministerului Sănătății (in mai 2019), conducerea sistemului de transfuzii a început să lucreze la un plan de restructurare și modernizare. La peste doi ani de la auditul care cerea restructurarea totala și urgentă a sistemului. Culmea este că acest plan de restructurare, respectiv modificările legislative, sunt azi propuse de aceeași specialiști despre care auditul amintit spunea că « au dovedit o slabă cunoaștere a principiilor de bază privind calitatea și securitatea transfuzională ». În traducere liberă : sunt total incompetenți. În mod normal restructurarea sistemului ar trebui să înceapă exact cu înlăturarea celor care l-au condus ani de zile deși  “au dovedit o slabă cunoaștere a principiilor de bază privind calitatea și securitatea transfuzională ».

O altă coincidență : deși noua echipă de conducere de la Ministerul Sănătății pregătește o dezbatere amplă despre proiectele și modificările legislative din domeniul transfuziei, aceeași gașcă de specialiști îl forțează pe noul Ministru să ia decizii înainte de aceste consultări, programate în prima parte a lunii ianuarie, deci foarte curând.

Și din nou vedem eficieța sfinților Goșa, Posea, Rosin, Rusen, Dobrotă: mai întâi au dat pe surse jurnaliștilor de la Newsweek « informația »  că proiectul bancii publice de sânge, plasmă umană și celule stem este afacerea lui Vâlcov. Acuzația este penibilă, în condițiile în care atât caietul de sarcini cât și procedura de licitație va fi derulată de Guvernul Orban.

Astfel, jurnaliști de la Newsweek l-au presat pe noul ministru să spună exact ce-si doreste mafia săngelui: că nu se va face acest proiect. Doar că noul ministru a cerut o dezbatere la care să participe atât celebrii specialiști români în transfuzie, cât și experți din partea producătorilor de medicamente din plasmă umană, experți din partea băncilor publice și private de celule stem, reprezentanți ai pacienților cu patologii pentru care se utilizează atât sânge și componente pentru trnasfuzie, dar mai ales medicamente din plasmă umană sau celule stem pentru transplant.

Răspunsul acesta nu a convenit mafiei sângelui. Au găsit imediat un politician tănâr și vocal, care, fără să știe, le duce mai departe șantajul: se pierd fonduri europene dacă noul ministru nu adoptă pe nemestecate OUG-ul propus de ei și dacă nu abandonează proiectul bancii publice de sânge, plasmă umană și celule stem.

În spatele scrisorii deschise adresate ministrului de tânarul deputat, mafia sângelui avea totul pregătit : un sms în limba engleză, din partea unui expert european, care întreba când se vor adopta modificările  legislative necesare restructurării sistemului și dacă va fi modificat proiectul băncii publice de sânge, plasmă umană și celule stem. Într-o sinteză trimisă ministrului, mesajul a fost tradus astfel: ca să putem continua proiectul european pentru restructurearea sistemului de transfuzii, trebuie să adoptăm de urgență OUG propusă de « specialiști » și să abandonăm proiectul băncii publice de sânge, plasmă umană și celule stem.

De ce se opune mafia sângelui?

Ne-am întrebat mereu de ce se opun acești oameni acestui proiect, care garantează accesul pacienților români la terapiile cu sânge, componente și medicamente din sânge și plasmă, celule stem? De ce se opun acești oameni unui proiect făcut cu banii privați ai unor companii de renume, care își pun astfel la bătaie resursele finaciare și de cunoaștere? Sunt cel puțin 5 mari companii internaționale care și-au exprimat oficial interesul pentru acest proiect: Takeda, Octapharma, CSL Behring, Biotest, Kedrion. Care dintre ele o fi firma lui Vâlcov ?

Răspunsul este simplu: « specialiștii » se opun pentru că nimeni nu le-a oferit și lor o șpagă, așa cum s-au obișnuit de ani de zile.

Așa cum au primit de la cei care au făcut sistemul informatic finanțat cu fonduri europene, dar despre care auditul din 2017 spune că « permite erori fatale, punând în pericol sănătatea publică ».

Așa cum au primit de la cei care au contracte de întreținere a centrifugelor vechi și neconforme, dar pentru care se cheltuie pe reparații mai mult decât ar costa înlocuirea lor cu centrifuge noi, care vin cu garanție și service inclus pentru minim 3 ani.

Așa cum au primit de la cei care vând consumabilele necesare pentru toate echipamentele vechi și neconforme, dar care nu sunt înlocuite cu altele noi, tocmai pentru că astfel ar pierde bani cei care le dau șpaga aia generoasa.

Și așa cum nu au primit de la mine, atunci când deși am pierdut o licitație, pentru ca am oferit un preț prea mare, am fost invitat la o discuție unde mi s-a promis că se va relua licitația. Doar că eu, am spus că nu voi da șpagă, iar licitația nu s-a mai reluat niciodată. Iar de atunci nici nu am mai câștigat vreodată o licitație la INHT (Institutul Național de Hematologie și Transfuziologie).

Culmea este că toate astea sunt cunoscute nu doar de cei care au legătură cu sistemul național de transfuzii, dar chiar și de către cei care au drept job destructurarea acestor sisteme mafiote, care pun în pericol sănătatea publică. Dar au și ei rude care au avut nevoie de sânge !

Sperăm ca noua echipă de conducere a Ministerului Sănătății să reziste la aceste manipulări și la încercările de șantaj. Sistemul național de transfuzii are nevoie de o restructurare profundă, făcută de oameni competenți și cinstiți. Primul pas poate fi făcut prin invitarea lor la dezbaterile programate pe 10 ianuarie 2020.