3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 17:51
No menu items!

MAE rus: Rusia nu va folosi arme nucleare în Ucraina

spot_img

Rusia nu va folosi arme nucleare în Ucraina, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al ministerului rus de Externe, Alexei Zaițev, informează Reuters.

Zaițev a precizat că folosirea de către Rusia a armelor nucleare nu se aplică în cazul așa-numitei „operațiuni militare speciale” din Ucraina – termenul pe care oficialii Moscovei îl folosesc pentru a numi actuala invazie a armatei ruse în Ucraina.

În luna aprilie, directorul CIA, William Burns, atrăgea atenția asupra faptului că Rusia ar putea recurge la folosirea de arme nucleare tactice în războiul din Ucraina.

„Având în vedere potențiala disperare a președintelui Putin și a liderilor ruși, având în vedere eșecurile cu care s-au confruntat până acum pe plan militar, nimeni nu poate trata cu superficialitate amenințarea reprezentată de o eventuală recurgere la arme nucleare tactice sau la arme nucleare cu randament scăzut”, a declarat șeful CIA.

CIA „urmărește foarte atent acest lucru”, a spus William Burns, adăugând însă că SUA nu au văzut deocamdată niciun semn că Rusia s-ar pregăti să facă un astfel de pas.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declara, în luna martie, că Rusia va folosi arma nucleară doar dacă „existența sa ar fi amenințată”.

                                                                                                                   Adina Silav