4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:45
No menu items!

MAE a identificat printre ostaticii din Gaza alți doi israelieni care sunt și cetățeni români

spot_img

Ministerul Afacerilor Externe a informat marți că au fost identificaţi alţi doi cetăţeni cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, cu domiciliul în Israel, care sunt ostatici în Fâşia Gaza.

„În continuarea precizărilor transmise de către Ministerul Afacerilor Externe în contextul situaţiei de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, precizăm că autorităţile israeliene au informat că, în urma verificărilor efectuate, alţi doi cetăţeni cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, cu domiciliul în Statul Israel, sunt ostatici în Fâşia Gaza”, a anunţat, marţi, MAE.

Pe baza informărilor precedente ale MAE, rezultă că, în prezent sunt doi israelieni care au și cetățenia română care sunt în captivitate după seria de atentate de la 7 octombrie. De asemenea, cinci persoane cu dublă cetățenie israeliano-română, cu domiciliul în Statul Israel, au decedat în atentatele comise de organizația islamistă Hamas.

T. S.