-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:54
No menu items!

MAE: 167 din cei 237 de oameni evacuați din Gaza au cetățenia română. Restul sunt rude cu cetățenie palestiniană

spot_img

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis că, până pe 17 noiembrie, 237 de persoane – cetățeni români și membri de familie ai acestora – au fost evacuate din Fâșia Gaza, iar, dintre acestea, 167 sunt cetățeni români, iar celelalte persoane, membri de familie ai cetățenilor români, au cetățenie palestiniană.

Sursa Zilei a cerut precizări, în contextul în care toate comunicările publice ale MAE cuprind formulări de tipul ”X cetățeni români și membri de familie ai acestora”, fără a fi defalcate date despre numărul și cetățenia rudelor.

MAE mai precizează că aceste rude pot fi exclusiv soț, soție, părinte sau copil. ”Potrivit art. 41 din Legea nr. 62 din 15 aprilie 2019 privind activitatea consulară, misiunile diplomatice şi oficiile consulare (MD/OC) de carieră ale României acordă protecţie consulară cetăţenilor români aflaţi în străinătate, iar în situațiile de criză consulară, MD/OC acordă, suplimentar, protecţie consulară şi următoarelor categorii de membri de familie străini ai cetăţenilor români, în limitele prevăzute de normele şi principiile de drept internaţional şi de legea naţională a persoanelor în cauză: soţul/soţia, ascendenţii şi descendenţii de gradul I ai cetăţenilor români”, se afirmă în răspunsul MAE.

Din altă comunicare publică a MAE rezultă că 236 de persoane din cele 237 evacuate din Gaza au venit în România. O persoană a preferat să rămână în Egipt.

De asemenea, la data de 8 noiembrie 2023, au fost transportați în România și 36 de cetățeni ai Republicii Moldova, evacuați din Fâșia Gaza de către misiunea diplomatică a acestui stat.

T. S.