-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:30
No menu items!

Mădălina Mezei a lăsat un pilot să zboare, deși este cercetat de procurori pentru fals. Ce pedeapsă riscă pilotul

spot_img

Fosta directoare a Tarom, Mădălina Mezei (Căpitan, înainte de căsătorie) a lăsat un pilot să zboare deși acesta nu avea dreptul, fiind verificat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) și, mult mai important, de procurori, pentru fals.

Într-un răspuns primit de Sursa Zilei de la autoritatea în domeniu, suspendarea licenței unui pilot este reglementată de Regulamentul european EU nr.1178/2011, art.ARA.FCL.250. Astfel, potrivit textului normativ, „Autoritatea competentă, atunci când se dovedește,  limitează, suspendă sau revocă, după caz, o licență de pilot și calificările sau certificatele asociate în următoarele situații:

  1. obținerea licenței de pilot, a calificării sau a certificatului prin falsificarea documentelor doveditoare depuse;
  2. falsificarea carnetului de zbor și a înregistrărilor din licență sau din certificat;
  3. titularul licenței nu mai îndeplinește cerințele aplicabile ale părții FCL;
  4. exercitarea privilegiilor asociate unei licențe, calificări sau unui certificat sub influența alcoolului sau a drogurilor;
  5. neconformitatea cu cerințele operaționale aplicabile;
  6. dovada unor practici neregulamentare sau a utilizării frauduloase a certificatului;
  7. performanțe inacceptabile în orice fază a atribuțiilor și responsabilităților care îi revin examinatorului de zbor.

„În situația, dovedită, a falsificării unor date din carnetul de zbor, AACR în calitate de autoritate competentă limitează, suspendă sau revocă licența și/sau calificările asociate acesteia. Constatarea unui fals nu intră în atribuțiile AACR”, se arată în răspunsul primit la redacție.

În continuare, reprezentanții AACR ne-au precizat că „TAROM a notificat AACR în ultima perioadă cu 4 cazuri particulare”, astfel că autoritatea „a demarat o investigație în conformitate cu atribuțiile pe care le deține, iar în legătură cu cazurile de fals în înscrisuri (un caz) AACR a sesizat organele de drept”. Acestea nu pot fi decât instituții judiciar-penale, respectiv Poliție și Parchet.

„Toate cazurile au fost semnalate AACR de către TAROM în aceeași zi, pentru activități desfășurate pe parcursul a trei ani, în 2017, 2018 și 2019”, se arată în răspuns.

Sursa Zilei a cerut lămuriri punctual cu privire la piloții Alexandru Pagu, Mihai Manasi, Călin Petre. În cazul acestora AACR precizează că „persoanele respective dețin licență în termen de valabilitate, planificarea la zbor a acestora fiind în competența operatorului aerian”. Cu alte cuvinte, doar Tarom poate decide dacă aceștia mai zboară sau nu, în ciuda investigației AACR.

Concluzia este că Tarom a protejat un pilot care a comis fals în carnetul de zbor, cu toate că acest caz este în atenția procurorilor. Surse din cadrul companiei susțin că acesta este Alexandru Pagu, un apropiat al familiei Mezei, prieten cu fratele fostei directoare, Șerban Căpitan. După cum se poate vedea în fotografie, pilotul și-a arătat susținerea față de Mădălina Mezei, fiind prezent la conferința de presă.

Potrivit articolului 348 din Codul Penal, „exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activități pentru care legea cere autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârșirea unor astfel de fapte se sancționează potrivit legii penale, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”. Potrivit articolului 102 din Codul Aerian, „exercitarea fără drept de către orice persoană a atribuțiilor care revin echipajului unei aeronave civile se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi”.

Ioana Theodoru