-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:03
No menu items!

Mădălin Voicu, sub control judiciar. Trebuie să depună o cauțiune de 500.000 lei

spot_img

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au pus în mișcare acțiunea penală și l-au plasat sub control judiciar pe cauțiune, pentru o perioadă de 60 de zile, pe deputatul Mădălin Voicu.

Parlamentarul social-democrat, acuzat de trafic de influență, fals în declarații și spălarea banilor, va trebui să depună, în termen de 10 zile o cauțiune în valoare de 500.000 lei. „Măsura a fost dispusă în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală și prevenirii săvârșirii altor infracțiuni, în condițiile în care Parlamentul României – Camera Deputaților a respins cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a inculpatului Voicu Mădălin Ștefan”, arată DNA într-un comunicat.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Mădălin Voicu are următoarele obligații:

a) să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și la Secția 6 Poliție București ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și organele de politie desemnate cu supravegherea, cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organele de poliție desemnate cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat
d) să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului
e) să nu se apropie de ceilalți inculpați/alți participanți la comiterea infracțiunii și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale.

Deputații au respins, miercuri, cererile procurorilor DNA de reținere și arestare a lui Mădălin Voicu, urmărit penal pentru spălare de bani, trafic de influență și fals în declarații. Au fost 116 voturi „pentru” și 170 „împotrivă”.

Andrei Tudor