2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:04
No menu items!

Măceşul – trandafir sălbatic

spot_img

Măceşul - trandafir sălbatic

Folosit din antichitate ca plantă medicinală, într-o legendă grecească, măceşul apare sub apelativul „sângele lui Adonis”. Afrodita, zeiţa frumuseţii, era îndrăgostită de Adonis, zeul frumuseţii, dar dorită de Marte, zeul războiului. Marte decide să-l ucidă pe Adonis, care fuge cu Afrodita, încercând să-şi salveze dragostea. Aceştia se ascund într-o tufă de măceşe, unde Afrodita se-nţeapă în spinii acesteia şi o picătură de sânge a căzut pe florile alb-roz, care s-au transformat în minunate flori roşii şi parfumate de trandafir.

Planta-minune uimeşte cu efectele miraculoase şi cu gustul minunat al ceaiului, al vinului, al dulceţii, al sosurilor şi al supei. Trandafirul sălbatic este o plantă decorativă, un aliment delicios şi un medicament de excepţie.

Măceşul - trandafir sălbatic

Măceşul, prin conţinutul de vitamina C, vitamina F, vitamina E, vitamina P şi acizi graşi esenţiali, revigorează şi imunizează organismul, are rol antioxidant, contribuie la procesul de regenerare a celulelor, ajută respiraţia celulară, contribuie la menţinerea normală a permeabilităţii şi elasticităţii capilarelor şi reglează circulaţia sangvină.

Măceşul asigură buna funcţionare a aparatului digestiv şi a sistemului cardiovascular; protejează circulaţia coronariană şi circulaţia periferică; previne îmbătrânirea precoce, tonifiază, energizează şi remineralizează. Măceşul are proprietăţi diuretic-depurative, uşor laxative, hepatoprotectoare, detoxifiante, ajutând în suprasolicitarea fizică şi efort intelectual, anxietate, nevroză, convalescenţă, răceli, febră, avitaminoză şi stimularea poftei de mâncare.

Roxana Mera

Articolul precedent
Articolul următor