2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:14
No menu items!

Luptele cu tauri, declarate bunuri de patrimoniu cultural în toată Spania

spot_img

coride

Luptele cu tauri au fost declarate bunuri de patrimoniu cultural pe tot cuprinsul Spaniei, după ce Senatul a aprobat textul deja aprobat de Congresul Deputaților.

Propunerea a pornit de la o inițiativă legislativă populară sprijinită cu 600.000 de semnături, prezentată în martie 2012 de federația entităților care apără luptele cu tauri în Catalonia.

Legea definitivă va fi publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare, iar după  patru secole, arta luptelor cu tauri va fi reglementată, sprijinită și protejată prin lege.

Printre cei care au sprijinit inițiativa legislativă populară se numără scriitorul peruan Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, premierul spaniol Mariano Rajoy și fosta șefă a executivului local din Madrid, Esperanza Aguirre.

În vara anului 2010, legislativul regional a adoptat inițiativa locală privitoare la interzicerea coridelor din 2012.

Inițiativa legislativă populară a adunat 180.000 de semnături pentru a cere modificarea Legii pentru protecția animalelor, făcând din Catalonia a doua comunitate autonomă spaniolă care interzice coridele, după ce Insulele Canare au făcut-o în 1991.

D.M.