4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:57
No menu items!

Luna Plină în Rac și primele acorduri de emoție din 2023

spot_img
  • Dezideriu

Bine ați venit în 2023 și la prima Lună Plină de anul acesta, o Lună Plină care are loc în zodia Racului, adică la ea… acasă. Am făcut pauza dramatică pentru că ”acasă” este un alt cuvânt asociat în mod normal cu energia Racului și a Lunii, alături de: familie, cămin, emoție, tradiție, plăcinte calde și un cazier de obicei curat. De obicei…

Ca orice Lună Plină, energia momentului este una de surplus, deci e posibil ca unii dintre voi să nu fi dormit deloc, alții să fi dormit lemne, pentru că nu toate organismele de pe această planetă reacționează la fel și identic la Lună Plină, așa cum am tot insistat să rețineți. Și voi ați reținut, sunt sigur.

Altfel, în ecuația momentului mai intră și Mercur, care este încă retrograd și care mai poate da diverse nuanțe de introspecție sau jene în viața de zi cu zi, întârzieri, amânări, oamenii care merg pe stradă, se opresc în mijlocul străzii, exact unde nu mai ai loc să mai treci prin stânga sau dreapta pentru că exact atunci trebuie să își verifice ceva pe telefon… d-astea…

Legenda spune că încărcătura momentului este una emoțională în primul rând și vom avea timp în următoarele două săptămâni să vedem CÂT de emoțională este această încărcătură, dar dacă ați descoperit vreodată oameni născuți în zodia Rac sau cu ascendent în zodia Rac, probabil că intuiți la ce mă refer. Ah, chiar, și intuiția emoțională, inteligența emoțională, empatia, toate cuvintele alea cu care vă lăudați pe internet că le aveți, ca să vă convingeți pe voi probabil, alea toate sunt tot de la zodia Rac.

Altfel spus, încercați să vă calmați, să nu mai puneți presiune aiurea pe voi sau pe alții, Mercur și Marte încă sunt retrograde și ele plusează la un soi de ”tensiune”, mai stați și pe acasă, mai ieșiți și cu cei dragi, mai faceți o plăcintă și dacă mai faceți și o plăcintă, să îmi trimiteți și mie, că sunt mare fan plăcinte. ȘI EVITAȚI CRIZELE DE ISTERIE!

#dezideriu #mercurretrograd