1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:51
No menu items!

Luna Nouă în Berbec și noile începuturi

spot_img
  • DEZIDERIU

La ora la care unii dintre voi încă se întorceau pe partea rece a pernei, pe la 05:30, a avut loc fenomenul de Lună Nouă (fază de energie la nivel minim) în constelația Berbecului (zodie asociată cu multă energie), de unde și episoadele absolut contrariate ale unora în raport cu somnul. Parcă ți-e somn și ai vrea să dormi, dar parcă nu poți să adormi, sau ajungi să dormi câte trei ore pe noapte și de fapt să nu ai nevoie de mai mult, nu?

Legenda astrologică spune că orice Lună Nouă este un nou început. La fel cum și zodia Berbecului este asociată cu începutul horoscopului, primăvara, revenirea naturii la viață și a nevoii de acțiune în viețile noastre.

Și nu e nimic greșit aici, teoretic ăsta este momentul în care să începeți să vă mișcați. Oricum o să o faceți, chit că vă dați seama sau nu, dar e important să vă fi făcut temele până acum și să știți încotro vreți să o apucați.

Atenție la neatenție, nu vă grăbiți nicăieri, timpul e tot acolo, nemuritor și rece, în timp ce noi ne agităm ca găinile din stânga în dreapta și din credință în putință sau viceversa.

Un moment magic, de savurat cu răbdare, cu intenții bune, un plan bine gândit și, mai ales, ce lipsește de obicei Berbecului needucat – disciplină. Răbdare și disciplină în orice, pentru că nimic demn de menționat în istorie nu a apărut peste noapte. Mă rog, în afară de asteroidul care a ucis dinozaurii…

Sport din belșug, apă asemenea, voie bună și poate ceva mai multă bucurie în suflet nu ar strica, nu? Succes!