-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:10
No menu items!

Luju: Ministrul Birchall, presiuni în interiorul CSM pentru dosarul judecătorului Bogdan Mateescu

spot_img

Jurnaliștii de la Lumea Justiției (Luju) susțin că ministrul Justiției, Ana Birchall, într-o discuție purtată în spatele ușilor închise la Consiliului Superior al Magistraturii a sărit în apărarea unui membru al CSM care face obiectul unui dosar la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, și anume judecătorul Bogdan Mateescu. 

Conform informațiilor celor de la Luju incidentul s-ar fi petrecut după ședința de Plen din data de 3 iulie 2019 care nu s-a putut desfășura din lipsă de cvorum. 

”Conform informațiilor obținute pe surse de Lumea Justiției, imediat ce s-a întrerupt transmisia video a ședinței de Plen, ministrul Justiției Ana Birchall ar fi luat cuvântul pentru a le trasa membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, și în principal președintei CSM Lia Savonea, o serie de obligații sau teme ce le revin „în primul rând, în al doilea rând, în al treilea rand…. Tonul și cuvintele pe care Birchall le-ar fi folosit în sala Plenului le-ar fi deranjat atât de tare pe judecătoarele Lia Savonea, Simona Marcu, Mariana Ghena, Nicoleta Tint, Gabriela Baltag și Evelina Oprina încât, rând pe rând, acestea au părăsit sala de ședință, neacceptând să primească ordine sau indicații din partea ministrului Justiției. Judecătoarele CSM au părăsit sala nu înainte ca unele dintre acestea să îi transmită Anei Birchall că membri aleși ai Consiliului nu se află în relație de subordonare cu ministrul Justiției, care nu are niciun drept „nici să îi certe”, nici să le traseze direcții de urmat”, susțin jurnaliștii de la Luju.

„Alistare, cum îți explici că din toate dosarele SIIJ, procurorii de la această structură au extras tocmai dosarul lui Bogdan Mateescu?”

Potrivit Luju, după ce în sala de Plen nu au mai rămas decât câțiva procurori CSM, cei trei judecători Bogdan Mateescu, Andrea Chiș și Mihai Bălan, dar și reprezentanții societății civile, Victor Alistar și Romeu Chelariu, ministrul Justiției Ana Birchall și-ar fi continuat cuvântarea, ajungând (halucinant) să vorbească în sala Plenului despre funcționarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, care înțelegem că nu este agreată de aceasta.

”Ba chiar – fără să țină cont că într-un parchet nu se lucrează dosarele în funcție de ordinea înregistrării plângerilor, ci în principal după principiul importanței dosarelor și a pericolului pe care îl prezintă faptele sesizate – Ana Birchall s-ar fi arătat îngrijorată de dosarul penal pe care membrul CSM Bogdan Mateescu, prezent în sala de Plen, îl are în lucru la SIIJ și asupra căruia Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să se pronunțe, dacă va confirma sau nu redeschiderea urmăririi penale. Din informațiile pe care le avem, interlocutorul Anei Birchall pe acest subiect ar fi fost Victor Alistar, care i-ar fi atras atenția pentru derapajul său, moment în care, ministrul Justiției i s-ar fi adresat reprezentatului societății civile astfel: „Alistare, cum îți explici că din toate dosarele SIIJ, procurorii de la această structură au extras tocmai dosarul lui Bogdan Mateescu? Au făcut ei hocus-pocus cu mâna prin dosare și taman dosarul asta l-au extras? Cum se face?”, scriu jurnaliștii de la Lumea Justiției.