-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:33
No menu items!

Lui Iohannis i s-a pus pata pe Dăncilă. Îi atacă la CCR până și concediul, ignorând antecedentele foștilor premieri

spot_img

Klaus Iohannis nu renunță la atacurile la adresa Vioricăi Dăncilă și nu ratează nicio ocazie să atace orice la Curtea Constituțională. Acum, nici concediul pe care și-l ia prim-ministrul nu-I este pe plac.

Klaus Iohannis a atacat la Curtea Constituțională decizia premierului Viorica Dăncilă de a-i preda atribuțiile vicepremierului Paul Stănescu în perioada 6-14 august, în care se va afala în concediul legal de odihnă. Iohannis contestă la CCR decizia pe motiv că încalcă articolul 107 alineatul 3 din Constituție, dar nu ține cont că și foștii premieri au procedat la fel, fără a le mai ataca deciziile la CCR.

Prim-ministrul Sorin Grindeanu i-a delegat pe 17 ianuarie 2017 vicepremierului Sevil Shhaideh atribuţiile de şef al Executivului, cât timp el se va afla în Statele Unite ale Americii pentru a participa la inaugurarea preşedintelui ales, Donald Trump.

Potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial, „în perioada 18-22 ianuarie 2017, doamna Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, exercită atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului României”.

Prim-ministrul Mihai Tudose şi-a delegat atribuţiile pentru perioada minivacanţei de Sfânta Maria vicepremierului Marcel Ciolacu, potrivit unei decizii publicate pe 10 august 2017 în Monitorul Oficial.

„În perioada 11-15 august 2017, domnul viceprim-ministru Ion Marcel Ciolacu exercită atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului României”, se arată în decizia premierului Mihai Tudose, publicată în Monitorul Oficial.

În același mod, premierul Viorica Dăncilă i-a delegat atribuţiile de prim-ministru lui Paul Stănescu, pe perioada cât se află în concediu.

„În perioada 6 – 13 august 2018, domnul Paul Stănescu, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, exercită atribuțiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activității Guvernului României”, potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial.