După ce a susţinut-o pe Elena Lasconi la prezidențialele din noiembrie, președintele Forței Dreptei, Ludovic Orban, are un nou candidat favorit.
„Vă spun de acum, în cazul în care nu voi candida, am pe cine să susțin, pe Nicușor Dan. Mi se pare profilul de candidat, pe fondul care există astăzi, care ar putea să câștige alegerile și care ar putea da un răspuns satisfăcător pentru foarte mulți oameni care s-au săturat de PSD și de PNL, de partitocrație, de corupție, de nepotism, de politizare a tuturor instituțiilor și care vor altceva.
Ar putea fi o soluție de a-i determina să vină la vot să voteze cu un astfel de candidat cum este Nicușor Dan. Eu nu sunt membru USR și USR trebuie să gândească foarte bine. Eu cred că cea mai bună soluție este ca formațiunile democratice de centru dreapta, care susțin cu adevărat valorile de la baza democrațiilor, ar trebui să susțină un candidat, pentru că este o situație foarte periculoasă”, a declarat Orban, la Euronews.
„Este un om modest, care își face treaba”
Pe de altă parte, îl apreciază pentru modestie: „Nicușor Dan este un om cu care am serioase afinități de gândire publică. Este un om modest, care își face treaba, un om care respinge toate mecanismele subterane de exercitare a puterii, un om care nu a făcut jocul nimănui, care și-a dus și primul mandat și acum și-a început și al doilea mandat urmărind atingerea unor obiective de interes public și pe care le-a declarat în campania electorală”.
Fostul şef de la PNL a explicat şi de ce a renunţat la a o susţine pe Elena Lasconi: pentru că Nicuşor Dan este mai bine pregătit.
Orban arată că a susţinut-o doar pentru că „era singurul candidat din zona democratică care avea șanse la turul 2”.
„S-au anulat alegerile din cauza lui Georgescu, nu din cauza ei”
„Nu i-am ridicat osanale, nu am încercat să găsesc calități unde nu era cazul. Cunoaștem foarte bine că Lasconi mai avea foarte mult de lucrat ca să se pregătească pentru a putea gira această funcție, un lucru recunoscut de toată lumea. Nici astăzi nu e.
Și declarația asta, că s-au anulat ca să nu câștige ea alegerile, hai să fim serioși! Trebuie să ai bun simț în politică, chiar dacă uneori faci niște declarații care poate nu sunt sută la sută în corespondență cu realitatea, să ai bun simț să nu sfidezi evidența și realitatea. E adevărat parțial ce spune Elena Lasconi. S-au anulat alegerile din cauza lui Georgescu, nu din cauza ei”.
În plus, liderul Forței Dreptei crede că nici măcar votanții USR nu ar susține-o, dacă ar fi puși să aleagă între ea și Nicușor Dan. În schimb, Nicuşor Dan ar fi susținut chiar și de electoratul PNL.
„Nu știu cum poate Antonescu să aibă încredere în PSD, că el a luat deja țeapă de la PSD”
Cât despre candidatul coaliţiei, Orban are doar critici pentru fostul său coleg de partid, Crin Antonescu, şi aminteşte de „țeapa” pe care PSD deja i-a dat-o.
„Cea mai mare prostie pe care o puteau face liderii partidelor care sunt la guvernare e să desemneze un candidat din partea actualei coaliții. Ăla e perdant din start, indiferent cum îl cheamă.
Antonescu e pus să candideze, dar chiar dacă va fi sprijinit până la urmă, nu va fi sprijinit cu adevărat, iar PSD, dacă nu are candidat propriu, activul PSD nu se va mobiliza pentru susținerea candidatului. Dar ce a pățit Antonescu de la PSD? Ați uitat?
Domnul Antonescu a convins PNL – nu și pe mine, pentru că am fost singurul care am votat împotriva acestei idioțenii politice sinistre de a uni dreapta cu stânga – spunându-le colegilor că va fi președinte și că, cu sprijinul PSD, va ajunge președinte.
Ponta a ajuns prim-ministru, dar Antonescu nu a ajuns președinte, decât o lună, în perioada cât l-a înlocuit pe Băsescu suspendat și în perioada referendumului din iulie. În rest, n-a ajuns președinte pentru că PSD i-a dat țeapă.
Ponta a vrut să candideze la președinție și ăsta e și motivul pentru care s-a rupt coaliția de guvernare, în februarie 2014. Deci eu nu știu cum poate Antonescu să aibă încredere în PSD, că el a luat deja țeapă de la PSD.
Dacă ești un om care gândește rațional, un candidat al actualei coaliții de guvernare – el așa e prezentat, candidat al coaliției de guvernare – el nu are nicio șansă, înțelegeți? Nicio șansă. N-are importanță cu cine intră în turul 2. În turul 2, va fi zdrobit cu scor de 70 la 30 la sută, vă dau scris de acum. Un candidat care poartă stigmatul – care poartă garantat Ciolacu, garantat Iohannis, garantat Bolojan – nu are nicio șansă”.