11.8 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 16:47
No menu items!

Ludovic Orban este noul președinte al PNL

spot_img

Ludovic Orban a câștigat alegerile pentru postul de președinte al Partidului Național Liberal, cu aproximativ 80% din voturile celor aproximativ 4.600 de delegați, care au participat sâmbătă la Congres. Contracandidatul Cristian Bușoi a luat sub 900 de voturi.

Principalele declarații ale celor doi candidați:

Ludovic Orban

  • ”Niciun stranier, care să fie titularizat pe o funcţie pe care PNL poate să numească un candidat, în locul celor merituoşi din PNL, chiar dacă l-ar chema Dacian. Există mii de Dacieni Cioloş în PNL, care nu au avut norocul lui să fie spijiniţi ca ministru, comsisar european, prim-ministru, candidat de prim-ministru din partea PNL şi el să nu vină în PNL şi să se întoarcă cu spatele la noi.
  • ”Am trăit doi ani de zile cu conduceri în mare parte numite, care nu au beneficiat de legitimitatea alegerii de la baza PNL. Orice funcţie de conducere se vacantează în partid trebuie organizate imediat alegeri, nu interimate prelungite care să pună preşedinţi care să tacă în faţa greşelilor celor care conduc partidul la Bucureşti.
  • „Îmi doresc ca PNL să ajungă la guvernare, dar nu printr-un nou USL sau prin contractări pe care să le facem cu oameni care niciodată nu vor aplica politicile noastre şi pe care nu ne putem bizui niciodată. Îmi doresc să ajungem la putere prin votul oamenilor. Dacă este să susţinem ceva, să susţine anticipate, să facem opoziţie pe toate fronturile, la baionetă, luptă de la om la om cu cei care astăzi îşi bat joc de România”
  • „Niciun blat cu PSD! Cunosc bine acest partid. Ştiu foarte bine cine face blat cu PSD. Le spun de pe acum să înceteze orice negocieri de culise, orice joc pe sub masă, să nu mai încerce să vândă interesele PNL pentru funcţii, avantaje personale, afaceri cu PSD”.

Cristian Buşoi:

  • „Vreau să propun o schimbare. PNL are nevoie de un nou suflu, are nevoie de o nouă viziune, are nevoie de un nou lider. Dacă PNL nu se schimbă, va fi foarte greu să învingem stânga, să învingem PSD. Trebuie să întărim parteneriatul cu preşedintele României, domnul Iohannis, trebuie să susţinem cu mai multă energie proiectul domniei sale, dar trebuie să comunicăm mai bine între noi şi să ne coorodonăm mai bine”.
  • „Doar cântând refrenul anticorupţie nu vom reuşi să aducem voturi noi către PNL pentru că oamenii aşteaptă de la PNL, în primul rând, o viziune despre economie şi despre guvernarea acestei ţări. Trebuie să continuăm să susţinem nişte principii, dar lupta anticorupţie o face Justiţia, iar partidele vorbesc despre guvernare. PNL trebuie să fie asociat cu câteva măsuri clare despre viitorul României. Trebuie să fie partidul care soluţii pentru creşterea veniturilor românilor, şi din mediul privat, şi din mediul bugetar. Trebui să fim partenerul mediului privat, al întreprinzătorilor mici şi mijlocii, al oamenilor care sunt dinamici, care produc plus valoare”.
  • „Îmi asum să susţinem primarii şi aleşii locali din PNL, să vorbim mai clar despre venituri decente pentru primari, despre pensii decente, nu privilegiate, dar nici ridicole pentru primari, viceprimari şi aleşii locali. Să vorbim mai clar despre incompatibilităţile uneori absurde şi foarte încâlcite care trebuie clarificate”.