- Sorin Roșca Stănescu
Orban ce Bun, cum îi spun bruxellezii, ca să îl distingă de Viktor Orban al Ungariei, și-a făcut-o cu mâna lui. La propriu. A mințit în declarațiile de avere. Și s-a încurcat în propriile minciuni. Astfel încât ANI, care lucrează chiar dacă nu are șef, îl poate ancheta. De îndată. Iar procurorii îi pot și ei deschide un dosar penal. Pentru fals. Și uz de fals.
Premierul României, ca orice funcționar public, are obligația să își completeze, să semneze și să predea declarații de interese și declarații de avere. Acestea sunt publice. Așa stabilește legea. Și, fiind publice, orice persoană poate lectura aceste documente și poate constata dacă există sau nu inadvertențe în conținutul acestora. Sau referințe paranormale. Eu nu-mi propun să intru în detalii. De două zile, întreaga presă nesupusă puterii instituțiilor de forță, care îi tratează pe oamenii politici ca pe niște playeri, ne oferă informații și probe cu duiumul. Cum că Orban cel Bun, care a deținut numeroase funcții de înalt demnitar al statului român, a confundat domiciliul cu reședința de vacanță. Fiind nevoit din acest motiv să-și retragă și să-și rescrie declarația de avere. Că împreună cu consoarta și fiul au avut timp de un an venituri de 3.000 de lei, din care au trebuit să au reușit toți trei să trăiască. Ba încă să și facă economii de 10.000 de euro, pentru a-i plăti o datorie unui parlamentar. Și tot așa. Nu mai intru în amănunte. Închei precizând că, pentru a-și plăti datoria, a strâns pe parcursul anului mai mulți bani decât a încasat. Sunt deci o puzderie de informații, care converg în ideea că domnul Ludovic Orban a înșelat la cântar.
Lucrurile nu se pot opri la acest stadiu. Inevitabil, presa neatârnată va insista. Până una alta, premierul are trei posibilități. Să demisioneze pe loc. Ceea ce, să recunoaștem, ar duce criza din România la un nivel cu totul și cu totul special. Să iasă într-o conferință de presă și să încerce să explice punct cu punct puzderia de inadvertențe din declarațiile sale, începând din 2013 și până în prezent, și să se încurce în afirmații, atunci când va fi supus unui tir de întrebări nu tocmai binevoitoare. Și s-ar putea să se înfunde și mai rău. Oferind, în plus, muniție suplimentară inspectorilor ANI și procurorilor, dacă aceștia vor fi dispuși să-l ancheteze. Într-un al treilea scenariu, Orban pune coada între picioare, capul în nisip și face pe niznaiul. Situație care ar putea stârni un tsunami din partea opiniei publice.
Nici președintele Klaus Iohannis, în postura lui de „Noul Klaus Iohannis”, nu stă prea bine. Dacă tace, atunci îi va fi imposibil să explice mai târziu cum merge treaba cu „fără penali” în viața publică. Dacă nu tace, oare ce ar putea să spună? Să-l apere pe NV pe Ludovic Orban? Asumându-și toate riscurile politice? Sau să-i ceară pe loc demisia, așa cum ar fi procedat cu orice premier PSD? Primul caz fiind Victor Ponta și soția acestuia, unde până la urmă s-a dovedit că acuzațiile sunt false. Greu de spus cum va reacționa președintele. Pentru că întrebări i s-au pus și i se vor mai pune.
Voi explica ce se poate întâmpla, utilizând propria mea experiență. În 2014, ANI, fără să-mi spună în prealabil nimic, fără să mă întrebe vreodată de sănătate, a dat publicității un comunicat, din care reieșea că am făcut un fals în declarațiile de avere și de interese, întrucât nu menționasem că sunt administrator al unei societăți comerciale, în timp ce eram și senator. Raportul fusese scris de SRI și băgat pe gâtul directorului ANI de atunci, Horia Georgescu. Timp de patru ani, am fost taxat drept incompatibil, în ciuda faptului că orice persoană cât de cât bine intenționată putea să observe că demisionasem din funcția de adminstrator a respectivei societăți comerciale cu o lună înainte de a fi început campania electorală și, mai mult, publicasem această demisie în Monitorul Oficial. În plus, nu mai eram nici măcar acționar la data la care am devenit senator al României. Dar asta nu m-a scutit de consecințele acelui raport mincinos ANI. Presa băieților cu ochi albaștri m-a pus la zid și m-a călcat în picioare. Adversarii politici, așijderea. Și, cum întotdeauna și în fiecare partid există o luptă internă pentru putere, vă puteți imagina ce a urmat și în interiorul PNL. Operațiunea de executare a mea nu s-a încheiat aici. Prin aceleași metode ciudate, printr-o veritabilă tehnică a orbului, am mai fost acuzat și de faptul că am ascuns conturile copiilor mei minori. Două conturi rezultate din moștenirea deschisă în urma decesului fiului meu. Și acest lucru era un fals. Menționasem din capul locului existența acestor conturi și sumele, de altfel modice, pe care copiii le încasau anual din dobânzi. Doar că nu scrisesem cuantumul depozitelor. Și asta din simplul motiv că nu mi se părea bine ca cei doi copii să afle câți bani au, până la majoratul lor. Firește, dosar penal. Și anchetă penală. Cu tot circul de rigoare. Abia peste patru ani de la declanșarea acestei înscenări am reușit să dovedesc prin Justiție că tot ceea ce făcuse ANI la indicația SRI a fost ilegal. În prezent, am dat instituția în judecată și aștept ca instanța să stabilească cuantmul despăgubirilor, pentru prejudiciile pe care această instituție mi le-a adus. Din păcate, nu vor plăti Maior sau Coldea. Nici Horia Georgescu. Veți plăti dvs. Atât cât va stabili instanța. Dar, până atunci, am plătit eu pentru fapte pe care nu le-am săvârșit.
În cazul meu, orice om de bună credință citea declarațiile de avere și de interese înțelegea că acuzațiile sunt o simplă făcătură. Și sunt destui care au înțeles din capul locului acest lucru. Dar în cazul lui Ludovic Orban? Constituie vreo făcătură a altora tot ceea ce a scris și a semnat cu mâna lui? Dacă mie mi s-a întâmplat ce mi s-a întâmplat total nevinovat fiind, ce ar urma în mod normal să i se întâmple lui Ludovic Orban, în condițiile în care nu reușește cumva să demonstreze că toate declarațiile sale de avere și de interese din ultimii șase ani au fost plastografiate? Și apoi semnate în fals cu mâna altuia și depuse prin substituirea documentelor oficiale? Numai așa ar mai putea să scape Ludovic Orban de o serie de acuzații, până una alta perfect îndreptățite.
Și cum rămâne atunci cu „corupția ucide”? Sau cu „fără corupți în funcțiile publice”? Ce ne facem, fraților, cu un premier, Orban cel Bun, tocmai prins că a înșelat la cântar?