-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:10
No menu items!

Luare de ostatici în Algeria

spot_img

Luare de ostatici în Algeria

Mai multe persoane au fost luate ostatice la un complex gazifer din estul Algeriei, ca urmare a unor represalii la intervenţia aeriană şi terestră a militarilor francezi împotriva bastioanelor islamiste din Mali.

Atacul a fost revendicat de un grup armat islamist, “Semnatari cu sânge”, nume dat de către algerianul Mokhtar Belmokhtar, unul dintre pionii importanți ai Al-Qaida în Maghrebul Islamic (AQMI), recent destituit, unităţii sale de luptă (katiba).

“Facem cunoscut că ostaticii sunt peste 40 de cruciaţi, dintre care şapte americani şi doi britanici, printre alte naţionalităţi”, susține organizaţia, care militează pentru  “oprirea agresiunii din Mali”.

Cei 41 de ostatici provin din țările care decid dacă se va interveni în Mali.

Ținta atacului a fost Algeria, deoarece jihadiştii nu acceptă “umilinţa de onoare a poporului Algerian”, prin decizia preşedintelui Abdelaziz Bouteflika de a autoriza ca avioane franceze în drum spre Mali să survoleze spaţiul aerian Algerian, conform comunicatului grupării islamiste.

Totodată, Spania a permis utilizarea bazelor sale aeriene de către avioanele franceze cu misiune în Mali.

Franța a desfășurat peste 800 de militari francezi în Mali, iar numărul acestora este în creștere.

C.I.