1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 20:44
No menu items!

LPF: RCS știa din aprilie de oferta publică pentru drepturile TV pentru Liga 1

spot_img

Continuă războiul dintre LPF și RCS pe tema televizării meciurilor

 rcs - rds

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a criticat acțiunile din ultima perioadă ale companiei RCS&RDS, pe tema acordării drepturilor de televizare a meciurilor din Liga 1, acuzând o încercare de manipulare a opiniei publice și a justiției.

Intel Sky Broadcast a achiziţionat de la Liga Profesionistă de Fotbal drepturile comerciale de mass-media pentru meciurile de fotbal din Liga I și Cupa Ligii, pentru perioada 2015–2019. Intel Sky Broadcast a achiziționat și posturile Look TV și Look Plus, care vor difuza jocurile.

Cele două televiziuni au ieșit din regimul must-carry, astfel încât cabliștii va trebui să plătească în plus pentru a retransmite aceste posturi. RCS, care a deținut drepturile de televizare din ultimele trei sezoane, ar fi vrut să facă achiziția direct și să facă transmisia prin intermediul canalelor Digi Sport.

Conform contractului cu LPF, Intel Sky Broadcast va plăti anual 27,5 milioane de euro. Cele două televiziuni au fost controlate de clujeanul Arpad Paszkany, iar Intel Sky Broadcast este o companie înregistrată în Malta, însă informațiile din piață arată că proprietarul real este tot Paszkany.

Operatorul de cablu și televiziune RCS&RDS a deschis recent un proces la Tribunalul București prin care cere LPF să organizeze proceduri transparente pentru transmiterea meciurilor de fotbal din Liga I.

În comunicatul difuzat luni, LPF a transmis:

1. Compania RCS&RDS a cunoscut încă din data de 2 aprilie 2014 că partenerul media al Ligii Profesioniste de Fotbal, compania Intel Sky Broadcast Ltd, a inițiat negocieri cu distribuitorii de servicii de programe audiovizuale, prin intermediul unei cereri publice de oferte, în vederea difuzării meciurilor din Liga 1.

În acest sens, compania RCS&RDS a avut și are în continuare posibilitatea de a se adresa reprezentantului Intel Sky Broadcast Ltd în România, respectiv Societatea de Avocați Țuca, Zbârcea și Asociații, pentru a purta negocieri cu privire la difuzarea jocurilor.

2. RCS&RDS a transmis LPF mai multe scrisori cu singurul scop de a încerca, cu rea-credință, preconstituirea unor mijloace de probă pentru inițierea unor demersuri neîntemeiate în justiție, lăsând impresia lipsei unei intenții serioase de a găsi soluții pentru difuzarea jocurilor din cadrul competiției Campionatul Național Liga I și în sezonul 2014/15.

3. Cererea de intervenție din partea RCS, formulată în cadrul procedurii privind înregistrarea în Registrul Federațiilor a noilor organe de conducere ale Ligii, nu are sorți de izbândă în justiție și reprezintă o gravă desconsiderare a principiilor fundamentale de drept și a persoanelor chemate să soluționeze astfel de cereri.

RCS nu este membru afiliat al LPF și nu a participat la ședința Adunării Generale din 14 noiembrie 2013 prin care Gino Iorgulescu a fost ales, în mod legal, președinte al LPF.

4. Ne manifestăm speranța că reprezentanții acestei companii vor renunța la demersurile șicanatorii și vădit nelegale îndreptate împotriva LPF și avem încredere că vor găsi soluțiile comerciale pentru ca abonații RCS&RDS să poată viziona și pe mai departe meciurile din Campionatul Național Liga 1 și din Cupa Ligii.

 S.Z.