1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:20
No menu items!

Lovitură pentru Kovesi. Principala sa unealtă din DNA, Florentina Mirică, nu mai ajunge la Parchetul European

spot_img
  • Raluca Dan

Deliberările pentru desemnarea procurorilor români care vor fi detașați în subordinea Laurei Codruța Kovesi la Parchetul European – EPPO sunt așteptate să se finalizeze cu o decizie vineri, 29 ianuarie. Până atunci o veste bună vine, pe surse, dinspre Ministerul Justiției: principala unealtă a lui Kovesi în mandatul său la DNA, Florentina Mirică, nu se află printre cei admiși pe lista pentru EPPO.

De altfel, la interviul pentru susținerea candidaturii sale, Mirică a fost singurul procuror pus în dificultate de trecutul său abuziv. Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Bogdan Mateescu, a întrebat-o cum a fost când și-a înregistrat șefii, făcând referire la scandalul declanșat în decembrie 2018, când șefa interimară a DNA Anca Jurma a dezvăluit public că Florentina Mirică a înregistrat-o în propriul birou, în timp ce îi cerea “anchete corecte”. Numai că Mirică a publicat ulterior o înregistrare trunchiată cu scopul de a o denigra pe Jurma, pentru ca ea să poată prelua liniștită șefia DNA.

De altfel, Anca Jurma face parte acum din comisia pentru evaluarea candidaturilor pentru EPPO și se afla lângă Bogdan Mateescu atunci când acesta i-a adresat lui Mirică întrebarea incomodă.

Florentina Mirică a râs tâmp și nu a răspuns interpelării șefului CSM. Ulterior, pe site-ul Consiliului, această bucată de interviu a fost scoasă. Sursa Zilei va reveni, zilele viitoare, cu această înregistrare.

Protejata lui Kovesi – indisciplină, abuzuri, violență în Parchet

Deși chiar în debutul interviului a susținut că nu a fost sancționată niciodată în cariera sa de procuror, Florentina Mirică a fost vizată de mai multe anchete disciplinare încă de la începutul carierei. A fost, însă, ajutată de Kovesi, prin Secția de procurori a CSM.

De exemplu, în iunie 2018, Secția pentru Procurori în materie disciplinară a CSM a decis să respingă cererea Inspecției Judiciare și să o sancționeze pe Mirică care, ori de câte ori a fost chemată în fața Secției, a venit însoțită de Kovesi, șefa sa de atunci.

Decizia Secției pentru procurori a venit cu toate că cercetarea făcută atunci de Inspecția Judiciară o “îngropa” pe Florentina Mirică pentru “fabricarea” dosarului “DIPI” și pentru inculparea abuzivă a mai multor șefi ai fostului “Doi ș’un sfert”, dar și a foștilor miniștri de interne Petre Tobă și Gabriel Oprea.

Într-o altă anchetă a Inspecției Judiciare, finalizată în primăvara lui 2019, Florentina Mirică era acuzată de nenumărate încălcări ale Statutului magistraților, ale Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, ale Regulamentului de ordine interioară al DNA, ale Codului de Procedură Penală și ale Legii 544 / 2001 privind informațiile de interes public.

Inspecția Judiciară reținea atunci următoarele abateri disciplinare comise de Mirică: manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu (art. 99 lit. a), nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcției, cu excepția celor de interes public, în condițiile legii (art. 99 lit. j), nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor or deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente (art. 99 lit. m).

Inspectorii de caz au stabilit că procurorul, prin expresiile utilizate într-un e-mail adresat tuturor procurorilor din DNA cu privire la probitatea profesională a șefului Secției de combatere a corupției din cadrul DNA, Dănuț Volintiru (cel care îi infirmase rechizitoriul în dosarul “DIPI 2”) și prin motivele invocate într-o plângerea formulată la instanţă, a încălcat Legea 303/2004, Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor și Legea 544/2001.

De asemenea, prin postarea tuturor documentelor din dosarul “DIPI 2” pe rețeaua de intranet a DNA, Mirică a deconspirat numele denunțătorului sub acoperire din cauză, încălcând dispozițiile Regulamentului de ordine interioară al DNA, Legea nr. 303/2004 și Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Florentina Mirică nu s-a oprit, însă, aici. Inspecția arăta că aceasta a transferat de pe e-mailul instituției pe e-mailul personal o serie de documente, inclusiv documente din ancheta penală.

 Violență fizică și de limbaj la Parchetul Buftea

Kovesi a remarcat-o pe Mirică încă de pe vremea când conducea Parchetul General și era membru de drept al Secției pentru procurori a CSM care a avizat, în 2010, transferul Florentinei Mirică de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea la Parchetul Trbunalului București și ulterior la DNA.

Sursa Zilei a publicat încă din 2018 un raport al Inspecției Judiciare care arăta că, în perioada în care era procuror la Parchetul Buftea, Florentina Mirică și soțul său, Alexandru Mirică, au fost în permanent conflict cu fosta conducere: prim-procurorul Mihai Betelie, respectiv prim-procurorul adjunct Nelu Carpen. Atitudinile ostile ale celor doi soți Mirică se manifestau prin acte de indisciplină și, uneori, ajungeau la violență fizică sau de limbaj.

În 2008, când a fost delegat pe funcția de prim-procuror, Mihai Betelie a venit cu o schimbare de management, cu scopul de a eficientiza activitatea Parchetului, pentru că procurorii înregistraseră multe achitări și dosare restituite. Noul plan nu a fost pe placul soților Mirică, aceștia refuzând aproape orice decizie luată de Betelie – redistribuire de dosare, introducerea condicii de prezență – dar și orice dialog cu acesta.

Refuzurile repetate și insubordonarea ierarhică au determinat conducerea Parchetului Buftea să sesizeze CSM.

Mihai Betelie arăta că soții Mirică „refuză nejustificat semnarea condicii, deși sunt prezenți la program, ori consemnând mențiunea «nesubordonat» în rubrica unde se află menționat numele și prenumele procurorului”.

 Cu gunoiul în mijlocul biroului

O scenă total ieșită din comun s-a petrecut pe 30 iulie 2007, când Florentina Mirică a intrat în biroul prim-procurorului adjunct Nelu Carpen, „aruncând în mijlocul încăperii o pungă plină cu gunoi” și urlând că femeia de serviciu este în concediu. Mirică a continuat amenințându-l pe Carpen că va face același lucru „și a doua zi, și în fiecare zi, față de orice șef, întrucât această situație este intolerabilă și nu mai poate suporta”.

Și femeia de serviciu Rodica Vlăsceanu le-a relatat inspectorilor judiciari un eveniment la care a asistat și care a șocat-o. Pe 30 noiembrie 2008, a intrat în biroul prim-procurorului Mihai Betelie și a observat „boabe de piper și petale de flori uscate împrăștiate peste tot, până și sub fotolii și lângă suportul de steaguri”, care fuseseră aduse acolo de Florentina Mirică.