1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:19
No menu items!

Lotul Otopeni, trimis în judecată de DNA. Un singur inculpat în arest, trei acorduri de recunoaștere a vinovăției

spot_img

Lotul Otopeni, format din foști și actuali șefi ai Aeroportului, dar și persoane fizice și reprezentanții firmelor de duty-free va fi judecat în instanță, după ce procurorii DNA au finalizat rechizitoriul. Ancheta anticorupție îi incrimnează acum pe patru dintre inculpați – Cristi Bălan, „fără calitate specială”, singurul aflat încă în arest și ceilalți trei care au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției și care se află în arest la domiciliu – Cătălin Lăscuț, George Ivan, fost director al Aeroportului și Laurențiu Radu Tănăsescu.

Dosarul a devenit celebru după apariția stenogramelor convorbirilor dintre inculpați, care negociau prelungirea contractelor de închiriere a spațiilor duty-free din Aeroportul Otopeni, parte din bani urmând să ajungă la responsabilii cu aprobările din ministerul Transporturilor. Numele vehiculate de inculpați, printre care politicieni precum Rareș Bogdan, Felix Rache, sau Sorin Grindeanu au rămas în sertarele procurorilor, pentru că rechizitoriul conține acum doar 4 inculpați, adică persoanele care au făcut parte din conducerea Aeroportului sau cei care aveau interes în promovarea firmelor de duty-free în cadrul negocierilor contractelor de închiriere.

DNA a stabilit că „în luna ianuarie 2022, respectiv în perioada octombrie-noiembrie 2022, inculpatul, persoană fizică, ar fi pretins în două rânduri de la un om de afaceri (asociat în cadrul unei societăți comerciale care exploatează spații comerciale în Aeroportul Otopeni, inculpat în prezenta cauză) și în alte două rânduri de la directorul general al unei alte societăți comerciale, mai multe sume de bani (10.000.000 euro, 10.000.000 euro, 1.200.000 de euro și 1.200.000 de euro).

Inculpatul Ivan George-Alexandru, fost director general respectiv director comercial al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), ar fi acordat un ajutor inculpatului trimis în judecată la pretinderea uneia dintre sumele de 10.000.000 euro, respectiv ar fi acționat împreună cu acesta la pretinderea uneia dintre sumele de 1.200.000 euro, ambele de la directorul general al societății comerciale.

În schimbul banilor respectivi, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra ministrului transporturilor și directorului general al CNAB, că îi va determina pe aceștia să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu în legătură cu prelungirea pe diverse perioade de timp (un an, respectiv cinci ani) a unor contracte pentru exploatarea spațiilor comerciale din interiorul aeroportului Otopeni, încheiate între CNAB și cele două societăți comerciale”, se arată în comunicatul transmis miercuri de DNA.

În acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate de trei dintre inculpați se face precizarea că 11 persoane sunt martorii acestui dosar, iar alte 4 au rămas sa fie inculpate.

Inculpați – Tănăsescu Laurențiu Radu, Bălan Cristian-Dumitru, Lăscuț Cătălin și Ivan George-Alexandru.

Martori – Dorobanțu George Dumitru, Hardan Saadeh, Andrei Nicoleta, Anton Cristian, Doroftei Maria-Andreea, Negoiță Cristinel, Nicola Dumitru-Răzvan, Panfili Cristina, Păun Sorin Radu, Roșca Emil, Vlaicu Mihaela-Cristina.

Pentru un al ccincilea inculpat, Lițoi Bogdan-Șerban, procurorii anticorupție au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor.

M. Nedelcu