0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024 - 0:32
No menu items!

Locurile în care va fi nevoie de paşaport sanitar în Franța

spot_img

Începând de luni, 9 august, francezii vor fi nevoiţi să prezinte un paşaport sanitar ca să aibă acces la o serie de localuri sau activităţi: restaurante, cafenele – inclusiv terase – cinemauri, târguri, spitale, cluburi de sport şi mari centre comerciale.

Mai multe decrete de aplicare au fost publicate duminică după ce legea privind paşaportul sanitar a fost validată joi de Consiliul constituţional.

Astfel, certificatul verde, cum i se mai spune, va fi necesar pentru a mânca într-un restaurant, pentru a bea o bere sau o cafea pe terasa unui bar, pentru accesul în sălile de cinema, călătoria cu trenul, cumpărături într-un magazin sau centru comercial de peste 20.000 m2.

În ceea ce privește comerțul, decizia de a cere sau nu paşaportul la intrare, va fi luată de prefect, ţinând cont de situaţia epidemiologică în regiunea respectivă.

De asemenea, paşaportul va fi cerut la urcarea în avioane, la bordul trenurilor rapide sau inter-regionale, pentru vizitele în azilurile de bătrâni, la intrarea în spitale, cu excepţia urgenţelor.

Paşaportul sanitar poate lua una din următoarele trei forme:  test de depistare negativ de cel mult 72 de ore, dovada unei vaccinări complete, dovada îmbolăvirii cu virusul și a vindecării  în ultimele 6 luni.