4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:45
No menu items!

Localnicii din Crevedia vor daune de peste 8,5 milioane de euro de la patronii stației GPL care a explodat

spot_img

Procurorii au cerut prelungirea mandatelor de arestare a celor doi patroni ai firmei care deține stația GPL care a explodat la Crevedia, anunță Parchetul General. Până acum, 81 dintre localnicii afectați de explozie s-au constituit în părți civile, cerând daune de peste 8,5 milioane de euro în total.

„Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală criminalistică a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive față de doi inculpați, administratori ai unei societăți comerciale, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prev. de art. 255 alin 1 și 2 din Codul Penal, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 6 octombrie 2023 până la 4 noiembrie 2023”, a transmis Parchetul General.

Anchetatorii arată că „inculpații, în decursul unei perioade de timp de cel puțin 3 ani, au promovat în cadrul societății, în mod sistematic, o politică de funcționare grefată pe încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL, toate efectuate în scop pecuniar, sfidând deciziile de ordin administrativ aplicate de autoritățile publice cu atribuții de supraveghere și control în materie și abdicând în mod nepermis de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfășurarea acestei activități”.

Ei menționează că explozia de la Crevedia a avut drept consecințe „decesul a 5 persoane, vătămarea corporală a 56 persoane, 6 case distruse total, 83 case distruse parțial, alte distrugeri materiale semnificative – autospeciale ale echipelor de intervenție, echipamente de intervenție, bunuri materiale ale cetățenilor, aflate pe o rază de aprox. 1,5 km”.

Procurorii au stabilit că există 158 de persoane vătămate în acest dosar, dintre care până acum au fost audiate 90 „care au suferit vătămări fizice, materiale și/sau morale în urma producerii faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale”. 

81 dintre persoanele audiate s-au constituit parte civilă în cauză, cu suma totală de 8.510.000 euro și 371.300 lei.

Propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a fost înaintată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București.

Acționarii Flagas SRL, Ionuţ Doldurea și Cosmin Stângă, au fost scoși, miercuri, din arest și duși la Parchetul General pentru audieri, după ce s-au prevalat până acum de dreptul la tăcere.

Ionuț Doldurea a recunoscut că la Crevedia era o parcare de cisterne și că se făceau transvazări. Totuși, el nu își explică explozia și crede că a fost vorba de o defecțiune tehnică la o autocisternă sau o manevrare greșită a unuia dintre șoferi.

                                                                                                                 Adina Silav