-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:39
No menu items!

Livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1 au fost reluate joi dimineață

spot_img

Gazoductul Nord Stream care leagă Rusia de Germania şi-a reluat activitatea, joi, după zece zile în care a fost supus lucrărilor de întreţinere, a declarat un purtător de cuvânt al companiei omonime care se ocupă de întreţinerea echipamentelor, relatează AFP.

”Funcţionează”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei Nord Stream pentru AFP, fără a preciza, totuşi, cantitatea de gaz livrată.

Guvernul german se temea că această conductă nu va fi redeschisă de Moscova după încheierea reparaţiilor.

Potrivit datelor transmise de Gazprom către Gascade, operatorul german de reţea, conducta ar trebui să livreze 530 GWh în timpul zilei, adică doar ”30%” din capacitatea sa, a afirmat preşedintele Agenţiei Germane de Reţea, Klaus Müller, joi, pe Twitter.

Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat că nu poate garanta reluarea livrărilor prin această conductă de gaz aflată în întreţinere până joi dimineaţă. Grupul a invocat absenţa turbinei, necesară conform companiei pentru funcţionarea unei staţii de compresoare.

Acesta a reprezentat un ”pretext”, potrivit Berlinului, care denunţă deciziile ”politice”.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a dat de înţeles că conducta ar putea reporni joi dimineaţă, dar că, dacă Rusia nu va primi turbina lipsă, aceasta va funcţiona la o capacitate de 20% de săptămâna viitoare. Motivul este că a doua turbină trebuie, la rândul ei, să fie supusă reparaţiilor la sfârşitul lunii iulie.

                                                                                                                    Adina Silav