4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 16:43
No menu items!

Livrările de gaze rusești au scăzut miercuri cu 13% față de ce aștepta Transgaz

spot_img

Nicolescu insistă că populația nu va fi afectată de această situație, în contextul unei producții interne suficiente

Gazprom1

Livrările de gaze ruseşti către România au scăzut miercuri cu 13% în raport cu nominalizările Transgaz, a transmis joi Departamentul pentru Energie.

Volumul total al livrărilor de gaze ruseşti din această perioadă este la un nivel foarte scăzut, sub 0,2 milioane metri cubi pe zi, în condiţiile în care producţia României este la un nivel de aproximativ 31 milioane metri cubi pe zi.

“Nu există niciun motiv de îngrijorare, trebuie să începem să ne obişnuim cu astfel de situaţii generate de Gazprom. Volumele pe care le importăm sunt foarte mici, iar România este pregătită să facă faţă foarte bine acestei ierni fără ca populaţia să aibă de suferit”

Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie

România a înmagazinat până în acest moment cu un miliard de metri cubi de gaze naturale mai mult decât obligaţiile legale stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, care vizau constituirea unor depozite de circa 1,8 miliarde de metri cubi de gaze naturale.
În prezent, consumul se situează la circa 22 milioane de metri cubi pe zi, iar din producţia de aproximativ 31 milioane de metri cubi, circa 9 milioane de metri cubi se înmagazinează în continuare zilnic, se mai arată în comunicatul citat.

Aceste reduceri ale livrărilor apar în contextul războiului comercial dintre Federația Rusă și Uniunea Europeană, pe fondul conflictului din Ucraina.

Marți, Nicolescu s-a întânit cu ambasadorul rus Oleg Malginov, iar concluzia discuției a fost că nu s-a confirmat faptul că situaţia nu va continua în acelaşi registru”.

V.B.