Liviu Luca, fost lider de sindicat al Petrom este acuzat de spălare bani, evaziune fiscală şi delapidare într-un dosar care priveşte prejudicierea PSV Company S.A., fost Petrom Service.
Procurorii DIICOT spun că în perioada 2005-2009, prejudiciul adus companiei, de grupul infracţional din care face parte şi Liviu Luca, este de 15.591.262 lei. Banii companiei ar fi fost utilizaţi în alte scopuri decât cele pentru care erau destinaţi.
Anchetatorii fac percheziţii atât în Ploieşti, cât şi la reşedinţa lui Liviu Luca de la Păuleşti, în apropiere de Ploieşti. După ce vor ridica documente, procurorii vor decide câte persoane vor fi audiate, acestea fiind conduse în cursul zilei de luni la sediul DIICOT Ploieşti.
Fostul lider de sindicat a mai fost cercetat pentru prejudicierea PSV Service şi trimis în judecată în 2014, pentru un prejudiciu de 12 milioane de euro. În acelaşi dosar este judecat şi Sorin Ovidiu Vîntu, dar şi alte persoane din fosta conducere a companiei.
M. Nedelcu