-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:50
No menu items!

Liviu Dragnea: „Am o oarecare emoție”

spot_img

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a reacționat după anunțul-surpriză al lui Klaus Iohannis, care amână desemnarea unui premier după Crăciun.

Liviu Dragnea a spus că a luat notă de declaraţia preşedintelui, chiar dacă PSD era pregătit să voteze bugetul. „Fiecare cu ritmul lui”, a afirmat liderul PSD avertizând în același timp Guvernul „că nu mai poate lua măsuri decât pentru problemele curente. Să nu mai facă angajări şi numiri în ministere. Să se limiteze din aceste acţiuni”.

Președintele Camerei Deputaților a precizat că parlamentarii Coaliției vor încerca să instaleze noul Guvern până la 31 decembrie. „E foarte important ca să avem buget foarte repede pentru a nu avea probleme”, a subliniat Dragnea.

El a recunoscut că are „o oarecare emoţie”. „Nu s-a precizat în ce zi după crăciun. În parlament, în maxim două zile putem avea şi miniştrii audiaţi şi guvernul. Nu ar avea sens alte discuţii. E unica variantă. Nu avem nicio variantă e rezervă. Aşteptăm să vedem ce propunere va face. Deocamdată sunt semne bune”, a spus Liviu Dragnea.

Valeriu Motoc