1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:13
No menu items!

Liviu Dragnea, audiat la DNA în dosarul „Referendumul”

spot_img

Liviu Dragnea, audiat la DNA în dosarul ReferendumulVicepremierul Liviu Dragnea s-a prezentat luni după-amiază la Direcția Națională Anticorupție (DNA), unde a fost convocat pentru ca procurorii să-i prezinte materialul de urmărire penală în dosarul „Referendumul”. El nu a zăbovit decât 10 minute, iar, la plecare, a spus că va mai veni.

Potrivit procedurii penale, prezentarea materialului de urmărire penală reprezintă ultimul pas înainte de trimiterea în judecată.

În dosarul „Referendumul”, Liviu Dragnea (vicepremier și ministru al dezvoltării regionale și administrației publice) a fost pus sub acuzare în această cauză, în septembrie anul trecut, de procurorii DNA.

DNA arăta la acea dată că anchetatorii au început urmărirea penală împotriva lui Dragnea pentru folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, instigare la violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secţiei de votare ori de către alte persoane, instigare la promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului.

Potrivit DNA, Dragnea ar fi iniţiat o asociere formată din numeroase persoane (preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare coordonaţi de responsabili locali şi judeţeni, preşedinţi de organizaţii judeţene şi locale, precum şi primari ai partidului), iar scopul asocierii era săvârşirea de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. „În acest sens, a fost utilizat un sistem informatic complex ce permitea unui număr restrâns de persoane să obţină, în timp real, informaţii despre numărul de votanţi şi modul cum s-a votat în secţiile de votare. Astfel, oră de oră, coordonatorii partidului aveau reprezentarea prezenţei la urne, identificând secţiile de vot cu prezenţă slabă”, preciza DNA. Sistemul informatic ar fi asigurat – potrivit procurorilor – comunicarea de date, mesaje, ordine şi recomandări cu conţinut ilicit, destinate coordonatorilor sau membrilor secţiilor de votare şi altor persoane, în vederea măririi artificiale a numărului de votanţi.

Andrei Tudor

Foto Liviu Untaru