Preşedintele PSD Liviu Dragnea a venit luni, la şedinţa Cimitetului Executiv al PSD, cu două valize.
„Am întârziat puţin pentru că am primit două valize. Prima valiză este cu gogoşi de la Rise Project. Sunt aici proaspete. Le mâncăm aici.
A doua valiză – după cum probabil ştiţi eu sunt din Teleorman şi, ca orice localnic din Teleorman, am găsit în fundul curţii o valiză cu documente care nu au ajuns încă la DNA şi hai să vedem ce e aici. Ia uite, dosarul 01 achiziţia dosarului Raiffeisen. Retrocedări către forumul german a grupului etnic german. 03 promovarea procurorilor care i-au închis dosarelor. 04 declaraţii despre banii încasaţi din chirii. 05 -închirierea căminului de bătrână de la forumul german. 06 – presiuni asupra unui judecator de la Curtea. Şi mai avem nişte stickuri”, a declarat Liviu Dragnea, la intrare.
Gestul lui Dragnea a venit după anunţul Rise Project că are date din Tel Drum găsite într-o valiză.
Preşedintele PSD a declarat că întreg scandalul valizei cu date de la firma Tel Drum are menirea să acopere scandalul legat de revocarea lui Augustin Lazăr.
„Habar nu am dacă e valiză, ce e în valiză. Nu vă interesează golăniile făcute de preşedinte cu unii procurori. (…) E o prostie, o disperare, probabil să acopere scandalul în jurul domnilor Lazăr, numai că acest scandal nu poate fi ocolit, îngropat. (…)Eu am mii de fotografii cu români. S-ar putea să apară mii de valise cu pozele mele„,a mai spus Dragnea.
R.D.