-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:09
No menu items!

Cancelarul Austriei, conferință de presă despre refuzul de a vota pentru aderarea României la Schengen

spot_img

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, susține, miercuri, o conferință de presă cu privire la refuzul Executivului austriac de a vota aderarea României la Spațiul Schengen. Joi, pe agenda Consiliului JAI, România a fost pusă pe ordinea de zi împreună cu Bulgaria, iar Croația, separat de cele două țări.

Conferința de presă a avut loc la Viena, alături de cancelarul Austriei fiind anunțat și președintele PPE, Partidul Popular European, Manfred Weber. Partidul condus de cancelarul austriac Karl Nehammer este membru PPE, la fel ca PNL din țara noastră.

Karl Nehammer:

„Nu cred că am auzit toate informațiile de la Bruxelles, sunt zeci de mii de migranți care vin aici și de aceea Austria are această discuție, legată de securitate, nu este politică. Din 2015 avem probleme la granițe, cu migrația ilegală. Este singura noastră preocupare, acum. Nimeni nu știe de unde vin acești migranți, dacă sunt traficanți sau nu.

România și Bulgaria nu sunt membre Schengen, e o problemă de securitate și noi avem o problemă reală cu Schengen, pentru migrație.

Nu este singura problemă, ci mai sunt și cele legate războiul din Ucraina”, a declarat Nehammer.

Răspunzând unei întrebări legate de exercitarea dreptului de veto al Austriei, cancelarul a afirmat că „trebuie sa ajutam Romania si Bulgaria cu problema migrației”.

Cancelarul Austriei a reiterat numărul migranților ilegali ajunși în țară.

„Problema în Austria e că avem peste 75.000 de migranți care nu au fost înregistrați nicăieri. Granițele UE nu funcționează. Acestea sunt faptele. Nu e o discuție politică, de partid, e o discuție pe fapte. Ministrul de Interne a avut un deadline și vrea un nou calendar pentru România și Bulgaria pentru următoarea primăvară. Dăm bani pentru construcția de garduri, lucru care nu se întâmplă. Toate granițele noastre externe trebuie consolidate. Autoritățile noastre pot detecta cum ajung migranții în Austria, ei tranzitează o mulțime de state europene și ajung în Austria, o țară mică, de 8,9 milioane de locuitori. Austria e o țară mică, dar are același număr de migranți ilegali ca Germania. Trebuie să ne arătăm solidaritatea europeană. Bulgaria și România vor avea votul împreună, e o procedură care trebuie continuată”, a încheiat cancelarul Austriei.

Conferința integrală poate fi urmărită aici: