4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:00
No menu items!

Lista alimentelor cu adaos comercial plafonat. Măsura, prelungită până la finalul anului

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede prelungirea termenului de aplicare a măsurii limitării adaosului la alimentele de bază până la data de 31 decembrie 2024.

„Chiar dacă în urma limitării adaosului comercial s-au manifestat în continuare unele variaţii sezoniere ale preţurilor la alimentele (întrucât nu s-a plafonat preţul final, ci doar marja adăugată de comercianţi la preţurile producătorilor stabilite în condiţii concurenţiale), este evident că măsura a oprit specula din piaţă şi a stabilizat preţurile la produsele alimentare, contribuind totodată la temperarea inflaţiei generale. PSD consideră că în contextul incertitudinilor economice şi geopolitice externe este necesar să existe un mecanism de protecţie socială care să asigure stabilitatea preţurilor la produsele de strictă necesitate pentru un trai decent”, au transmis social-democraţii.

Lista de produse şi alimente pentru care este aplicată limitarea adaosului:

1. Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialităţi

2. Lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT

3. Brânză telemea de vacă vrac

4. Iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame

5. Făină albă de grâu „000” până la 1 kg

6. Mălai pănâ la 1 kg

7. Ouă de găină calibrul M

8. Ulei de floarea-soarelui până la 2 l

9. Carne proaspătă pui – Carne pui, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os şi aripi de pui, varianta standard.

10. Carne proaspătă porc – Carne porc, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: carne porc lucru, pulpă porc cu os şi fără os, spată de porc.

11. Legume proaspete vrac – Legume proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: roşii, ceapă, castraveţi, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca şi ardei capia, usturoi.

12. Fructe proaspete vrac – Fructe proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă mere roşii şi mere golden, prune, pere, struguri de masă.

13. Cartofi proaspeţi albi vrac

14. Zahăr alb tos până la 1 kg

15. Smântână- 12% grăsime

16. Unt până la 250 grame

17. Magiun până la 350 grame.

Pe 19 februarie, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei a fost decizional, pe 19 martie.

                                                                                                               Adina Bucur